Şi dacă nu vreau, ce?

Da, domne. Părinţii ăştia. Mai ales mamele. Se-ncăpăţănează să ne arate cum e drept să faci un lucru.
Că nu e bine să faci aia, dar nici pe cealaltă, că trebuie să asculţi şi să nu te urci în copac. Ei bine, eu m-am cocoţat în copac. Pentru că am vrut eu şi pentru că mi-e bine aici sus. Dar mama nu şi nu, chitită să mă scuture de-acolo ca pe fructele pârguite. A încercat să se urce chiar după mine-n copăcel, ehe, câtă voinţă, uită că după doi copii şi-o dusă tinereţe, cocoţatu-n copaci e cel puţin o provocare. Ah da, mai e şi prostul ăla de frate'miu, tot gură cască după fusta mamei. Ce? Ce vă uitaţi toţi?

Dă-te bă, că cadeeeeeee!




Din ciclul clipuleţelor oldies, but goodies.

Un tribut adus plăcerilor de a petrece timpul liber

Eu mereu spun... că nu am făcut nimic în weekend, dar adevărul este altul. (Yo siempre digo q no he hecho nada en el fin de semana. Pero en realidad...)

Andi Moisescu a postat ieri pe pagina lui de Facebook un clip interesant din cadrul festivalului de fotografie GetXoPhoto de anul acesta, unde cei de la Contrapunto Barcelona au venit cu un concept interesant şi anume acela de a ironiza tipicele răspunsuri pe care le dau oamenii atunci când sunt întrebaţi: "Ce-ai făcut în weekend?". Reacţii, de obicei, vagi ori care nu exprimă realitatea.

În afară de cel postat de Andi, pe care-l voi afişa şi eu, Oficina (La birou), campania mai conţine încă un clip intitulat Vecinas (Vecinele).



Până acum, reacţiile pe facebook, în afară de obişnuitele: "super", "marfă", "tare", "te pup, Andi" etc, am citit păreri precum că este aşa de bine că nu se poate vedea ce este în mintea noastră de fapt, ori că e amuzant să vedem ceea ce-şi imaginează unele persoane despre cum s-au întâmplat anumite lucruri, altfel decât realitatea, desigur. Nici nu vreau să comentez mai mult, nici nu aş avea de ce, sunt amatoare de publicitate ca şi ei, sper doar că cei din România care lucrează în publicitate sunt inteligenţi. 

Fotografiile folosite în cele două clipuri au fost expuse în cadrul festivalului GetXoPhoto şi au fost făcute cu permisiunea oamenilor filmaţi. Ele, fotografiile, au fost de asemenea afişate într-un oraş din Spania (Bilbao dacă m-am documentat bine) pe panouri mari, iar clipurile au rulat la televiziunea spaniolă seară, târziu.

A tribute to the pleasures of leisure... 

Am un Crăciun în inimă!

Niciodată nu am ştiut să răspund care este anotimpul meu preferat. Primăvara e interesantă pentru că aduce prospeţime şi vine să te dezmorţească atunci când aveai nevoie mai mult, vara e plină de surprize şi miroase a nisip fin şi a valuri spumoase, toamna e romantică şi te atinge în culori roşiatice, iar iarna are un miros... miros de zăpadă şi de emoţie pentru sărbătorile minunate pe care le-aduce.

Sunt născută iarna, în luna iubirii, februarie adică, dar niciodată nu mi-a inspirat iarna, în special februarie, iubire. Oricum, e ceva ce-mi place la fiecare anotimp în parte, iar dacă toamna m-a îmbătat de romantism până acum, te eşarfe colorate şi ghete asortate, e rândul iernii să mă aducă-n braţele emoţiilor, să mă facă să aud colinde din orice colţ al străzilor şi mai presus de toate să mă trezească-n miez de noapte şi să mă facă să deschid fereastra şi să miros. Să miros zăpada ce urmează să vină... curând.

Astăzi am dat o fugă-n mall-ul cel mai apropiat şi desigur, nu am rezistat tentaţiei de a păşi-n magazinul Bam boo. Mă chemau colindele dintr-un trenuleţ ce gonea iute pe o şină improvizată, găzduită de măsuţa centrală a magazinului. Lângă, luceau brazii argintii, aurii dar şi cei rubinii, mândrii-n hainele lor noi de sărbătoare. Erau vedetele magazinului şi nu scăpau niciun cuvânt de-uimire, le culegeau pe toate şi parcă tot mai aprins şi mai vânjos se umflau în ţinutele lor de gală. Clopeţeii cu brăduţi, reni ori fulgi de nea scoateau clintelele clare, de sărbătoare, oricând cineva le atingea. Păturile moi cu imprimeu cu reni ori dulciuri de Crăciun m-au prins de mână şi m-au mângâiat cald atunci când era să trec grăbită şi să nici nu le remarc.


Lumânărele calde când le priveai neaprinse chiar şi câte un suport zâmbitor din maldăre de ghirlande s-au prins de mâna mea şi nu le-am putut rezista. Şi esenţe bogate-n scorţişoară, ori cutiuţe magice şi-un carusel simpatic m-au cucerit pe loc. Tot mai mult îmi miroase a Crăciun şi tot mai mult aştept fulgii de nea. Nimic rău nu mi s-a întâmplat vreodată iarna. Mă protejează, ştie ea de ce.



Îmi mai aduc aminte de iernile copilăriei, ba chiar şi cele ale adolescenţei, de sălile frumos împodobite în care-am păşit de mică, de porturile populare şi de colegele mele de la Carmina Tenera cu care cântam colinde şi topeam inimile celor mai simandicoşi invitaţi de la petrecerile cu pricina. 


Abia aştept să vii...