miercuri, 22 decembrie 2010

Cool Britannia ne salvează

Femeile vor înţelege şi aprecia invenţia. Reprezintă sfârşitul tuturor problemelor noastre legate de aşezarea genţii la restaurant, fără să se murdărească, să fie sub ochii tăi şi să fie la îndemână.



Este vorba despre un BAG HOLDER personalizat. Din Londra este acesta pe care l-am pozat mândru în timp ce-mi ţinea geanta azi dimineaţă. Pe site-ul celor de la Cool Britannia se poate găsi sau pe pagina lor de Facebook presupun. Nu am cercetat încă dacă poate fi comandat online, dar e un motiv suficient de bun să faceţi o vizită în Londra pentru acest suvenir. Sau mai puteţi vizualiza pagina celor de la girlsluv2shop despre Bling Series şi Novelty Series.
Mă contrazice vreo femeie? :)

Şi totuşi... pentru genţile fără mâner, ce soluţie găsim? Gen over sized clutches?

luni, 20 decembrie 2010

Mai bine să umplem cu flori toate craterele vulcanilor

Acţiunea "Zâmbete gratis de Crăciun" a fost un succes. A luat proporţii, aşa cum nu speram, dar m-a încântat teribil. Am reuşit, prin donaţiile voastre, să bucurăm prin cadouri îmbelşugate, 4 centre de plasament. Nimănui de acolo nu i-a venit să creadă că am venit în nume propriu, că nu suntem o fundaţie sau vreo firmă. Am strâns atât de mult lucruri şi am cumpărat din banii donaţi cele mai interesante dulciuri, cele mai proaspete fructe, rechizite ingenioase, produse de igienă şi am încântat aproape 90 de copii.



Vizitele la centre nu au fost cele aşteptate oricum. Nu am să vă vorbesc despre ochişori mari în care licăreau suferinţele ori despre condiţiile de trai care sunt în unele dintre aceste centre. Acest gen de discursuri va fi auzit la vedetele care au făcut asemenea gesturi umanitare şi nu le pot ţine secrete, ba chiar simt nevoia să pipereze cu lacrimi şi sentimente de compasiune poveştile lor menite să topească fanii. Motivul pentru care eu am făcut oarecum publică acţiunea este acela că nu dispun de puterea lor financiară ori de legăturile lor şi-am fost nevoită să mă fac auzită ca să strâng toate acele donaţii geniale. Motivul pentru care postez acum şi am să arăt câteva poze, este pentru că vreau să vadă toţi cei care au donat unde au ajuns obiectele de la ei.



Am avut parte de extreme. Am debutat cu-o vizită în centrul fără speranţă, aşa cum l-am numit eu simbolic. L-am perceput ca pe un loc unde erau adunaţi toţi cei care şi-au pierdut calea şi pentru care nu era nimeni ca să-i ridice, să-i scuture de praf şi să-i urce iar pe şine. Nu m-aş grăbi să arăt cu degetul, să spun că-i vina autorităţilor, că oamenii nu se implică. Dar ce promit e că o să studiez situaţia. Asta pentru că, dincolo de comportamentul uşor dezumanizat al copiilor, dincolo de limbaj şi de ţipete, dincolo de instinctul de acaparare dus la extrem, am simţit nevoia lor de-a mă ţine de mână şi de a mă strânge în braţe. Brusc, nu mai erau rromi, nu mai aveau vârste sau sex pentru mine, aveau doar nevoie de afecţiune. Pe de altă parte, am învăţat din celelalte centre că dorinţa lor de a primi afecţiune se poate transforma într-o obsesie pentru persoana care le-o oferă, deci e un tărâm minat şi trebuie lucrat cu mare atenţie cu aceşti copii. De acea spun că nu învinuiesc personalul de acolo neapărat, dar nici nu am înţeles în totalitate renunţarea lor la luptă, în esenţă acesta este full-time job-ul lor şi nu pricep de ce nu-l fac la grad de implicare maximă.



Ce pot face eu şi sigur am să fac, e ceea ce puteţi face şi voi. Dincolo de donaţii, cadouri, jucării, haine, dulciuri etc, au nevoie de oameni, de exemple, de tineri şi de prezenţa noastră acolo. Voluntariat se traduce şi presupune 8 - 10 ore pe lună de petrecut în centrele respective, alături de copii şi mai înseamnă implicare-n acţiunile lor. Deja am fost invitaţi pe 23 decembrie la serbarea de Crăciun a celor de la Pinocchio, din zona Vitan. O să le placă să ştie că suntem acolo.

Apropo de mulţumirile lor, trebuie să recunosc că-n fiecare centru, chiar şi-n cel fără speranţă de care vă spuneam, ni s-au cântat colinde, s-au spus poezii şi am primit invitaţii la serbările lor viitoare.



Extrema cealaltă a fost o casă de copii talentaţi, cu medalii de aur pentru jocul de ping-pong, pentru clarinet, pentru înot sau alte aptitudini dezvoltate odată cu reabilitarea şi reintegrarea lor în societate, totul fiind posibil datorită centrului care i-a găzduit. Acolo am rămas fără cuvinte. Camerele erau ordonate (spre deosebire de-a mea de exemplu), mergeau duminică de duminică la biserică iar seară de seară se rugau în capela din subsolul centrului de plasament, făceau cu rândul curăţenie la bucătărie, mergeau la Palatul Copiilor şi nu aveau nicio absenţă la şcoală, ba chiar aveau rezultate foarte bune la majoritatea materiilor. Deci se poate. Ce făcea diferenţa între acest centru şi primul despre care vă menţionam? Persoanei care ne-a primit îi spuneau mami, dânsa cânta cu ei la chiatară şi le explica reguli de societate şi conduită oricând copiii erau nedumeriţi. Au un comportament excepţional şi sunt uniţi ca nişte fraţi.

Ar mai fi ceva amănunte şi detalii picante de povestit, dar din respect pentru ei nu am să le fac publice pe blog. De asemenea nici poze cu feţele copiilor din centrele unde ni s-a interzis fotografierea chipurilor lor. O lege pe care o pot pricepe, dar sunt şi altele absurde. De birocraţii şi de legi şi hârtii şi procese verbale ne-am tot lovit, dar asta este partea mai puţin frumoasă a acţiunii şi de nedezbătut acum, din moment ce-a fost depăşită şi am reuşit oricum să ducem la capăt acţiunea.



Închei cu mesaje de mulţumire, tuturor celor care au donat şi mai apoi echipei de participare: Dragoş FRD, Cris-Mary, Bianca R., Ileana Olaru, Ruxandra Olaru, Iulia P., Mihaela S., Sabina S., Izuh, Alex Zarya, Crisu', Cristina G., Vali DVA, Alexandra H., Roxana Z., Anca Z., Lorre, Georgiana P., Manuela D., Ema, Mariciu' şi moşului nostru, mister Vicenţiu. De asemenea tuturor celor care au donat prietenilor mei şi pe care nu îi cunosc personal.



Mulţumim!

More pictures from this event here.

luni, 6 decembrie 2010

Zâmbete gratis de Crăciun

Dragii mei,

Câteva persoane foarte drăguţe din anturajul meu au avut iniţiativa de-a dona către unul sau mai mult orfelinate din Bucureşti, hăinuţe, jucării, rechizite, dulciuri, pături etc cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Este un moment ideal să le dau o mână de ajutor, aşa că m-am implicat. Event-ul este activ pe Facebook şi se pare că i-aţi dat deja accept (unii dintre voi), de asemenea inbox-urile voastre sunt deja pline de rugăminţile noastre pentru implicare în această acţiune.

Dacă nu vor fi doar accepturi superficiale şi chiar doriţi să vă implicaţi, vă spun că săptămâna aceasta am hotărât să-mi fac partea de treaba care mă implică în acest proiect şi să strâng de la voi, prietenii mei, tot ceea ce puteţi dona copiilor din orfelinate. De îndată de ce se strâng suficiente lucruri, vă dau detalii şi despre orfelinatul (orfelinatele) pe care l-am ales. De asemenea, puteţi veni atunci ca să vedeţi cu ochii voştri unde se duc donaţiile şi cam ce zâmbete şi fericire puteţi aduce pe faţa unor copii mai puţin norocoşi decât am fost noi. Acţiunea va fi oricum filmată şi postată pentru a vă asigura că donaţiile voastre şi-au urmat calea. 
Eu nu am de gând să vă cer bani, dar, dacă totuşi nu aveţi ce să donaţi, noi strângem şi ceva bănuţi cu care o să achiziţionăm rechizite dintr-un en-gros, cât mai multe ca să le ajungă tuturor copiilor din orfelinat pentru anul şcolar. De asemenea, le vom cumpăra şi dulciuri.

Aşadar, mă ştiţi, Raluca este numele meu, e-mailul kirst_dayy@yahoo.com şi pe facebook mă puteţi găsi cu pseudonimul Kirst Day
Contactaţi-mă, vă rog, cât mai curând posibil, ca să stabilim o întâlnire şi să colectez donaţiile.

De asemenea le puteţi contacta şi pe fete, dacă vă e mai comod: Dumitru Manuela şi Roxana Zegrean (facebook accounts).

Mulţumesc anticipat pentru implicarea voastră.

Ştiu că nu suntem singurii care s-au gândit la un astfel de proiect de Sărbători, dar asta nu face decât să ne bucure şi să sperăm că vor fi cât mai mulţi aceia care vor face acelaşi lucru pentru copii, bătrâni, persoane cu nevoi speciale.

Facebook event link: http://www.facebook.com/?ref=logo#!/event.php?eid=116810345050743

miercuri, 1 decembrie 2010

1 Decembrie

Un post cu 1 Decembrie, despre 1 Decembrie, pe 1 Decembrie 2010 


Nu, nu ştiu cum a fost parada de ziua noastră naţională în acest an. Nu am avut cum s-o urmăresc, nu am stat în faţa televizorului ca-n anii trecuţi. La parada nu am fost vreodata de 1 decembrie. În fond, nu e tocmai la îndemână să îţi serbezi ziua naţională primavara, vara, toamna, iarna. Apropo de asta, ştiţi unde-au ieşit toţi oamenii de 1 decembrie? Nu, parcuri nu, e iarnă, pentru Dumnezeu! În mall-uri. Cel puţin în Mall Băneasa a fost mare îngrămădeală. Nu tu loc de parcare, abia găseai o masă liberă ca să îmbuci ceva şi să get back to work. Da, aţi înţeles bine, nu toţi suntem privilegiaţi cu o zi liberă azi.

Aşteptam iarna, cu nerăbdare. Dar o vedeam venind cu fulgi moi de zăpadă, cu aer rece şi miros specific. Am primit în schimb un patinoar pe şosele, maşini îngheţate şi un vânt de nu te poţi ţine pe picioare. Ca să nu mai zic de picăturile reci de ploaie.

Dar e 1 Decembrie şi pentru asta spunem toţi: LA MULŢI ANI, România!  Vă invit să priviţi şi-un altfel de mesaj aniversar aici.


Alte lucruri frumoase pentru mine în luna decembrie: 

1. Ziua mamei mele este pe 3 decembrie. Da, ştiu că mai e şi ziua de naştere a lui  Cătălin Botezatu şi Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. De asemenea, ziua altor 3 persoane pe care le cunosc şi a multor altora. Dar cel mai important motiv de party este că mama mea face un frumos număr de ani. La mulţi ani!

2. Mi-am decorat biroul şi sunt în spiritul Crăciunului. 




3. Abia aştept să merg pe 4 decembrie cu tiza mea Raluca la spectacolul lui Grigore Leşe de la Sala Radio. 

Grigore Leşe: “Menirea mea în această lume este să-mi  înnobilez strămoşii prin cântec”

Pe 4 decembrie, la Studioul de Concerte „Mihail Jora” (Sala Radio – str. General Berthlot nr.60), de la ora 19.00, se aud Cântece de ascultare, despre păstori, „picurari”, dragoste, dor, înstrăinare.






4. Mai că uitasem să menţionez despre ţinuta pe care am creat-o special de Ziua României. Urmăriţi teaser-ul celor de la AloModa şi puteţi crea şi voi. Detalii aici.