Gata!
Dragii mei, ne vedem pe http://www.kirstday.ro/
Vă aştept acolo!
marți, 3 mai 2011
vineri, 8 aprilie 2011
Acţiune de Paşte
Spuneam în postul anterior despre acţiunea Zâmbete gratis de Crăciun 2010 care revine sub forma Iepuraşul nu uită pe nimeni - Paşte 2011 pornită de la bine cunoscuta frază: Ideile sunt precum iepurii, iei o pereche şi înveţi să-i creşti şi în curând vei avea o duzină. Cine a participat data trecută ştie ce presupune. Suntem acelaşi grup de oameni entuziaşti, gata de strâns haine, jucării, dulciuri, fructe, rechizite din donaţiile voastre pentru copiii din centrele de plasament şi de data asta, sper să reuşim, din spitale.
Nu este o noutate ceea ce facem noi, oamenii fac zi de zi fapte bune, unele de care ştim, altele de care nu aflăm, dar punctuale, aşa cum trebuie să fie de altfel o acţiune caritabilă. Asta dacă eşti cineva. Noi o s-o facem ZGOMOTOS, de asta am să mă ocup eu, o să vuiască Facebook-ul, va fi event, vor fi mesaje şi orice formă de spam pe care o să mi-o pot permite. Ei gata, glumesc, încetez cu ameninţările. Subliniez doar ideea că altfel nu am cum să strâng atâtea lucruri şi bani (da, wow, că mi-am adus aminte, Doamne ce oameni buni cunosc şi cât de drăguţi au fost să facă acele donaţii pentru copii, sunteţi MINUNAŢI!) precum data trecută. Deci rămâne stabilit: o să vă stresez.
Revin cu detalii, aşa cum am făcut şi data trecută. Am să vă zic unde mergem exact, pe ce dată, ca să ne însoţiţi dacă doriţi. Programul nostru nu cuprinde doar donaţii, presupune şi voluntariat. E complicat sistemul şi tare birocratic, chiar şi pentru a face donaţii am fost nevoiţi să completăm o mulţime de cereri şi să dăm cu subsematul, însă merită. Poate mă repet, dar mai mult decât de pachetele cu dulciuri, haine şi jucării, copiii s-au prins strâns cu mâinile de noi; băieţii din centrele de plasament nu-i scăpau din priviri pe Moş Crăciunii noştri, pe Vicenţiu şi Mariciu, care le dădeau cadouri şi purtau cu ei conversaţii aşa cum taţii lor ar fi trebuit să facă. Care îi ascultau şi le răspundeau întrebărilor (cel puţin ciudate, recunosc) lor, care jucau jocuri cu ei şi care îi ridicau pe braţe aşa cum probabil de prea puţine ori au făcut-o modelele masculine din viaţa lor. Există aici o înşiruire de întâmplări triste, dar scenariul vi-l imaginaţi toţi.
Am reuşit de Crăciun să mergem 2 zile la rând la 4 centre de plasament, cu câte 3 maşini pline cu donaţii (saci de haine, pachete din cele mai bune şi noi dulciuri, fructele cele mai proaspete, jucării). Nu văd de ce nu am reuşi de data asta cel puţin acelaşi lucru. După cum vă spuneam, ţinem legătura.
Până atunci, faceţi curăţenie în dulapurile de haine, în cutiile cu jucării! Toate măsurile de haine sunt bine venite, căci vizităm centre de plasament care au în grijă copii de la 1 an până la 18, ba chiar mai mult. Adică cei ajunşi majori, lucrează desigur, pe unde sunt primiţi, dar mănâncă şi dorm în centrele de plasament; cu banii pe care-i câştigă, îşi întreţin fraţii mai mici ori părinţii (cei care au) cu situaţii materiale proaste. E cazul fericit, desigur, întâlnit la un centru de plasament din Vitan, dar după cum am povestit în postul de Crăciun, am întâlnit şi exemplul opus.
Dar nu judecăm, încercăm să AJUTĂM! Are you in? :-)
Nu este o noutate ceea ce facem noi, oamenii fac zi de zi fapte bune, unele de care ştim, altele de care nu aflăm, dar punctuale, aşa cum trebuie să fie de altfel o acţiune caritabilă. Asta dacă eşti cineva. Noi o s-o facem ZGOMOTOS, de asta am să mă ocup eu, o să vuiască Facebook-ul, va fi event, vor fi mesaje şi orice formă de spam pe care o să mi-o pot permite. Ei gata, glumesc, încetez cu ameninţările. Subliniez doar ideea că altfel nu am cum să strâng atâtea lucruri şi bani (da, wow, că mi-am adus aminte, Doamne ce oameni buni cunosc şi cât de drăguţi au fost să facă acele donaţii pentru copii, sunteţi MINUNAŢI!) precum data trecută. Deci rămâne stabilit: o să vă stresez.
Revin cu detalii, aşa cum am făcut şi data trecută. Am să vă zic unde mergem exact, pe ce dată, ca să ne însoţiţi dacă doriţi. Programul nostru nu cuprinde doar donaţii, presupune şi voluntariat. E complicat sistemul şi tare birocratic, chiar şi pentru a face donaţii am fost nevoiţi să completăm o mulţime de cereri şi să dăm cu subsematul, însă merită. Poate mă repet, dar mai mult decât de pachetele cu dulciuri, haine şi jucării, copiii s-au prins strâns cu mâinile de noi; băieţii din centrele de plasament nu-i scăpau din priviri pe Moş Crăciunii noştri, pe Vicenţiu şi Mariciu, care le dădeau cadouri şi purtau cu ei conversaţii aşa cum taţii lor ar fi trebuit să facă. Care îi ascultau şi le răspundeau întrebărilor (cel puţin ciudate, recunosc) lor, care jucau jocuri cu ei şi care îi ridicau pe braţe aşa cum probabil de prea puţine ori au făcut-o modelele masculine din viaţa lor. Există aici o înşiruire de întâmplări triste, dar scenariul vi-l imaginaţi toţi.
Am reuşit de Crăciun să mergem 2 zile la rând la 4 centre de plasament, cu câte 3 maşini pline cu donaţii (saci de haine, pachete din cele mai bune şi noi dulciuri, fructele cele mai proaspete, jucării). Nu văd de ce nu am reuşi de data asta cel puţin acelaşi lucru. După cum vă spuneam, ţinem legătura.
Până atunci, faceţi curăţenie în dulapurile de haine, în cutiile cu jucării! Toate măsurile de haine sunt bine venite, căci vizităm centre de plasament care au în grijă copii de la 1 an până la 18, ba chiar mai mult. Adică cei ajunşi majori, lucrează desigur, pe unde sunt primiţi, dar mănâncă şi dorm în centrele de plasament; cu banii pe care-i câştigă, îşi întreţin fraţii mai mici ori părinţii (cei care au) cu situaţii materiale proaste. E cazul fericit, desigur, întâlnit la un centru de plasament din Vitan, dar după cum am povestit în postul de Crăciun, am întâlnit şi exemplul opus.
Dar nu judecăm, încercăm să AJUTĂM! Are you in? :-)
Din cenuşă
Am atâtea de povestit, că tot am chiulit de pe aici. În aşteptarea domeniului am tot amânat scrisul pe my dear and old blogger platform. Plus o altă listă interminabilă de scuze. Scuze am de trimis şi oamenilor dragi care erau în lista de bloguri pe care le citeam şi încă le mai citesc cu mare drag. Dar setările mele au luat-o razna. N-am să mai acord timp rearanjării blogului aici pentru că mă mut şi eu în casă nouă, ca tot bloggerul care se respectă, de săptămâna viitoare.
Aş face o restrospectivă a începutului de an, dar mă limitez doar la menţionarea a două evenimente drăguţe: m-am distrat fix de ziua mea la AloChic Meet #3 (Playing with the SS'11 trends), am fost fericita posesoare a unui invitaţii la pre-shopping-uit la deschiderea oficială H&M România alături de a mea prietenă Raluca Mureşan unde am fost întâmpinate cu şampanie, muzică bună mixată de un DJ chiar printre haine şi accesorii, gustări dar mai ales cu haine minunate la un discount special de 25%. O să-nchei povestea despre evenimente aici, căci ar fi meritat posturi dedicate la momentul respectiv, însă mă voi revanşa.
Revin, da, de dragul scrisului, de dragul oamenilor cu care am ajuns să ţin legătura şi-n offline, dar pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului ori în general de-a lungul incursiunii mele în online.
Şi mai revin cu ceva, cu speranţa că nu v-aţi schimbat mult de când v-am lăsat şi aţi rămas la fel de deschişi şi săritori. Acţiunea Zâmbete gratis de Crăciun 2010 revine sub forma Iepuraşul nu uită pe nimeni - Paşte 2011 pornită de la bine cunoscuta frază: Ideile sunt precum iepurii, iei o pereche şi înveţi să-i creşti şi în curând vei avea o duzină. Cine a participat data trecută ştie ce presupune. Suntem acelaşi grup de oameni entuziaşti, gata de strâns haine, jucării, dulciuri, fructe, rechizite din donaţiile voastre pentru copiii din centrele de plasament şi de data asta, sper să reuşim, din spitale. Ideea aceasta merită un post separat şi va avea. Urmăriţi postul următor.
KirstDay vă pupă!
Aş face o restrospectivă a începutului de an, dar mă limitez doar la menţionarea a două evenimente drăguţe: m-am distrat fix de ziua mea la AloChic Meet #3 (Playing with the SS'11 trends), am fost fericita posesoare a unui invitaţii la pre-shopping-uit la deschiderea oficială H&M România alături de a mea prietenă Raluca Mureşan unde am fost întâmpinate cu şampanie, muzică bună mixată de un DJ chiar printre haine şi accesorii, gustări dar mai ales cu haine minunate la un discount special de 25%. O să-nchei povestea despre evenimente aici, căci ar fi meritat posturi dedicate la momentul respectiv, însă mă voi revanşa.
Revin, da, de dragul scrisului, de dragul oamenilor cu care am ajuns să ţin legătura şi-n offline, dar pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului ori în general de-a lungul incursiunii mele în online.
Şi mai revin cu ceva, cu speranţa că nu v-aţi schimbat mult de când v-am lăsat şi aţi rămas la fel de deschişi şi săritori. Acţiunea Zâmbete gratis de Crăciun 2010 revine sub forma Iepuraşul nu uită pe nimeni - Paşte 2011 pornită de la bine cunoscuta frază: Ideile sunt precum iepurii, iei o pereche şi înveţi să-i creşti şi în curând vei avea o duzină. Cine a participat data trecută ştie ce presupune. Suntem acelaşi grup de oameni entuziaşti, gata de strâns haine, jucării, dulciuri, fructe, rechizite din donaţiile voastre pentru copiii din centrele de plasament şi de data asta, sper să reuşim, din spitale. Ideea aceasta merită un post separat şi va avea. Urmăriţi postul următor.
KirstDay vă pupă!
miercuri, 22 decembrie 2010
Cool Britannia ne salvează
Femeile vor înţelege şi aprecia invenţia. Reprezintă sfârşitul tuturor problemelor noastre legate de aşezarea genţii la restaurant, fără să se murdărească, să fie sub ochii tăi şi să fie la îndemână.
Este vorba despre un BAG HOLDER personalizat. Din Londra este acesta pe care l-am pozat mândru în timp ce-mi ţinea geanta azi dimineaţă. Pe site-ul celor de la Cool Britannia se poate găsi sau pe pagina lor de Facebook presupun. Nu am cercetat încă dacă poate fi comandat online, dar e un motiv suficient de bun să faceţi o vizită în Londra pentru acest suvenir. Sau mai puteţi vizualiza pagina celor de la girlsluv2shop despre Bling Series şi Novelty Series.
Mă contrazice vreo femeie? :)
Şi totuşi... pentru genţile fără mâner, ce soluţie găsim? Gen over sized clutches?
Este vorba despre un BAG HOLDER personalizat. Din Londra este acesta pe care l-am pozat mândru în timp ce-mi ţinea geanta azi dimineaţă. Pe site-ul celor de la Cool Britannia se poate găsi sau pe pagina lor de Facebook presupun. Nu am cercetat încă dacă poate fi comandat online, dar e un motiv suficient de bun să faceţi o vizită în Londra pentru acest suvenir. Sau mai puteţi vizualiza pagina celor de la girlsluv2shop despre Bling Series şi Novelty Series.
Mă contrazice vreo femeie? :)
Şi totuşi... pentru genţile fără mâner, ce soluţie găsim? Gen over sized clutches?
luni, 20 decembrie 2010
Mai bine să umplem cu flori toate craterele vulcanilor
Acţiunea "Zâmbete gratis de Crăciun" a fost un succes. A luat proporţii, aşa cum nu speram, dar m-a încântat teribil. Am reuşit, prin donaţiile voastre, să bucurăm prin cadouri îmbelşugate, 4 centre de plasament. Nimănui de acolo nu i-a venit să creadă că am venit în nume propriu, că nu suntem o fundaţie sau vreo firmă. Am strâns atât de mult lucruri şi am cumpărat din banii donaţi cele mai interesante dulciuri, cele mai proaspete fructe, rechizite ingenioase, produse de igienă şi am încântat aproape 90 de copii.
Vizitele la centre nu au fost cele aşteptate oricum. Nu am să vă vorbesc despre ochişori mari în care licăreau suferinţele ori despre condiţiile de trai care sunt în unele dintre aceste centre. Acest gen de discursuri va fi auzit la vedetele care au făcut asemenea gesturi umanitare şi nu le pot ţine secrete, ba chiar simt nevoia să pipereze cu lacrimi şi sentimente de compasiune poveştile lor menite să topească fanii. Motivul pentru care eu am făcut oarecum publică acţiunea este acela că nu dispun de puterea lor financiară ori de legăturile lor şi-am fost nevoită să mă fac auzită ca să strâng toate acele donaţii geniale. Motivul pentru care postez acum şi am să arăt câteva poze, este pentru că vreau să vadă toţi cei care au donat unde au ajuns obiectele de la ei.
Am avut parte de extreme. Am debutat cu-o vizită în centrul fără speranţă, aşa cum l-am numit eu simbolic. L-am perceput ca pe un loc unde erau adunaţi toţi cei care şi-au pierdut calea şi pentru care nu era nimeni ca să-i ridice, să-i scuture de praf şi să-i urce iar pe şine. Nu m-aş grăbi să arăt cu degetul, să spun că-i vina autorităţilor, că oamenii nu se implică. Dar ce promit e că o să studiez situaţia. Asta pentru că, dincolo de comportamentul uşor dezumanizat al copiilor, dincolo de limbaj şi de ţipete, dincolo de instinctul de acaparare dus la extrem, am simţit nevoia lor de-a mă ţine de mână şi de a mă strânge în braţe. Brusc, nu mai erau rromi, nu mai aveau vârste sau sex pentru mine, aveau doar nevoie de afecţiune. Pe de altă parte, am învăţat din celelalte centre că dorinţa lor de a primi afecţiune se poate transforma într-o obsesie pentru persoana care le-o oferă, deci e un tărâm minat şi trebuie lucrat cu mare atenţie cu aceşti copii. De acea spun că nu învinuiesc personalul de acolo neapărat, dar nici nu am înţeles în totalitate renunţarea lor la luptă, în esenţă acesta este full-time job-ul lor şi nu pricep de ce nu-l fac la grad de implicare maximă.
Ce pot face eu şi sigur am să fac, e ceea ce puteţi face şi voi. Dincolo de donaţii, cadouri, jucării, haine, dulciuri etc, au nevoie de oameni, de exemple, de tineri şi de prezenţa noastră acolo. Voluntariat se traduce şi presupune 8 - 10 ore pe lună de petrecut în centrele respective, alături de copii şi mai înseamnă implicare-n acţiunile lor. Deja am fost invitaţi pe 23 decembrie la serbarea de Crăciun a celor de la Pinocchio, din zona Vitan. O să le placă să ştie că suntem acolo.
Apropo de mulţumirile lor, trebuie să recunosc că-n fiecare centru, chiar şi-n cel fără speranţă de care vă spuneam, ni s-au cântat colinde, s-au spus poezii şi am primit invitaţii la serbările lor viitoare.
Extrema cealaltă a fost o casă de copii talentaţi, cu medalii de aur pentru jocul de ping-pong, pentru clarinet, pentru înot sau alte aptitudini dezvoltate odată cu reabilitarea şi reintegrarea lor în societate, totul fiind posibil datorită centrului care i-a găzduit. Acolo am rămas fără cuvinte. Camerele erau ordonate (spre deosebire de-a mea de exemplu), mergeau duminică de duminică la biserică iar seară de seară se rugau în capela din subsolul centrului de plasament, făceau cu rândul curăţenie la bucătărie, mergeau la Palatul Copiilor şi nu aveau nicio absenţă la şcoală, ba chiar aveau rezultate foarte bune la majoritatea materiilor. Deci se poate. Ce făcea diferenţa între acest centru şi primul despre care vă menţionam? Persoanei care ne-a primit îi spuneau mami, dânsa cânta cu ei la chiatară şi le explica reguli de societate şi conduită oricând copiii erau nedumeriţi. Au un comportament excepţional şi sunt uniţi ca nişte fraţi.
Ar mai fi ceva amănunte şi detalii picante de povestit, dar din respect pentru ei nu am să le fac publice pe blog. De asemenea nici poze cu feţele copiilor din centrele unde ni s-a interzis fotografierea chipurilor lor. O lege pe care o pot pricepe, dar sunt şi altele absurde. De birocraţii şi de legi şi hârtii şi procese verbale ne-am tot lovit, dar asta este partea mai puţin frumoasă a acţiunii şi de nedezbătut acum, din moment ce-a fost depăşită şi am reuşit oricum să ducem la capăt acţiunea.
Închei cu mesaje de mulţumire, tuturor celor care au donat şi mai apoi echipei de participare: Dragoş FRD, Cris-Mary, Bianca R., Ileana Olaru, Ruxandra Olaru, Iulia P., Mihaela S., Sabina S., Izuh, Alex Zarya, Crisu', Cristina G., Vali DVA, Alexandra H., Roxana Z., Anca Z., Lorre, Georgiana P., Manuela D., Ema, Mariciu' şi moşului nostru, mister Vicenţiu. De asemenea tuturor celor care au donat prietenilor mei şi pe care nu îi cunosc personal.
Mulţumim!
More pictures from this event here.
Vizitele la centre nu au fost cele aşteptate oricum. Nu am să vă vorbesc despre ochişori mari în care licăreau suferinţele ori despre condiţiile de trai care sunt în unele dintre aceste centre. Acest gen de discursuri va fi auzit la vedetele care au făcut asemenea gesturi umanitare şi nu le pot ţine secrete, ba chiar simt nevoia să pipereze cu lacrimi şi sentimente de compasiune poveştile lor menite să topească fanii. Motivul pentru care eu am făcut oarecum publică acţiunea este acela că nu dispun de puterea lor financiară ori de legăturile lor şi-am fost nevoită să mă fac auzită ca să strâng toate acele donaţii geniale. Motivul pentru care postez acum şi am să arăt câteva poze, este pentru că vreau să vadă toţi cei care au donat unde au ajuns obiectele de la ei.
Am avut parte de extreme. Am debutat cu-o vizită în centrul fără speranţă, aşa cum l-am numit eu simbolic. L-am perceput ca pe un loc unde erau adunaţi toţi cei care şi-au pierdut calea şi pentru care nu era nimeni ca să-i ridice, să-i scuture de praf şi să-i urce iar pe şine. Nu m-aş grăbi să arăt cu degetul, să spun că-i vina autorităţilor, că oamenii nu se implică. Dar ce promit e că o să studiez situaţia. Asta pentru că, dincolo de comportamentul uşor dezumanizat al copiilor, dincolo de limbaj şi de ţipete, dincolo de instinctul de acaparare dus la extrem, am simţit nevoia lor de-a mă ţine de mână şi de a mă strânge în braţe. Brusc, nu mai erau rromi, nu mai aveau vârste sau sex pentru mine, aveau doar nevoie de afecţiune. Pe de altă parte, am învăţat din celelalte centre că dorinţa lor de a primi afecţiune se poate transforma într-o obsesie pentru persoana care le-o oferă, deci e un tărâm minat şi trebuie lucrat cu mare atenţie cu aceşti copii. De acea spun că nu învinuiesc personalul de acolo neapărat, dar nici nu am înţeles în totalitate renunţarea lor la luptă, în esenţă acesta este full-time job-ul lor şi nu pricep de ce nu-l fac la grad de implicare maximă.
Ce pot face eu şi sigur am să fac, e ceea ce puteţi face şi voi. Dincolo de donaţii, cadouri, jucării, haine, dulciuri etc, au nevoie de oameni, de exemple, de tineri şi de prezenţa noastră acolo. Voluntariat se traduce şi presupune 8 - 10 ore pe lună de petrecut în centrele respective, alături de copii şi mai înseamnă implicare-n acţiunile lor. Deja am fost invitaţi pe 23 decembrie la serbarea de Crăciun a celor de la Pinocchio, din zona Vitan. O să le placă să ştie că suntem acolo.
Apropo de mulţumirile lor, trebuie să recunosc că-n fiecare centru, chiar şi-n cel fără speranţă de care vă spuneam, ni s-au cântat colinde, s-au spus poezii şi am primit invitaţii la serbările lor viitoare.
Extrema cealaltă a fost o casă de copii talentaţi, cu medalii de aur pentru jocul de ping-pong, pentru clarinet, pentru înot sau alte aptitudini dezvoltate odată cu reabilitarea şi reintegrarea lor în societate, totul fiind posibil datorită centrului care i-a găzduit. Acolo am rămas fără cuvinte. Camerele erau ordonate (spre deosebire de-a mea de exemplu), mergeau duminică de duminică la biserică iar seară de seară se rugau în capela din subsolul centrului de plasament, făceau cu rândul curăţenie la bucătărie, mergeau la Palatul Copiilor şi nu aveau nicio absenţă la şcoală, ba chiar aveau rezultate foarte bune la majoritatea materiilor. Deci se poate. Ce făcea diferenţa între acest centru şi primul despre care vă menţionam? Persoanei care ne-a primit îi spuneau mami, dânsa cânta cu ei la chiatară şi le explica reguli de societate şi conduită oricând copiii erau nedumeriţi. Au un comportament excepţional şi sunt uniţi ca nişte fraţi.
Ar mai fi ceva amănunte şi detalii picante de povestit, dar din respect pentru ei nu am să le fac publice pe blog. De asemenea nici poze cu feţele copiilor din centrele unde ni s-a interzis fotografierea chipurilor lor. O lege pe care o pot pricepe, dar sunt şi altele absurde. De birocraţii şi de legi şi hârtii şi procese verbale ne-am tot lovit, dar asta este partea mai puţin frumoasă a acţiunii şi de nedezbătut acum, din moment ce-a fost depăşită şi am reuşit oricum să ducem la capăt acţiunea.
Închei cu mesaje de mulţumire, tuturor celor care au donat şi mai apoi echipei de participare: Dragoş FRD, Cris-Mary, Bianca R., Ileana Olaru, Ruxandra Olaru, Iulia P., Mihaela S., Sabina S., Izuh, Alex Zarya, Crisu', Cristina G., Vali DVA, Alexandra H., Roxana Z., Anca Z., Lorre, Georgiana P., Manuela D., Ema, Mariciu' şi moşului nostru, mister Vicenţiu. De asemenea tuturor celor care au donat prietenilor mei şi pe care nu îi cunosc personal.
Mulţumim!
More pictures from this event here.
luni, 6 decembrie 2010
Zâmbete gratis de Crăciun
Dragii mei,
Câteva persoane foarte drăguţe din anturajul meu au avut iniţiativa de-a dona către unul sau mai mult orfelinate din Bucureşti, hăinuţe, jucării, rechizite, dulciuri, pături etc cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Este un moment ideal să le dau o mână de ajutor, aşa că m-am implicat. Event-ul este activ pe Facebook şi se pare că i-aţi dat deja accept (unii dintre voi), de asemenea inbox-urile voastre sunt deja pline de rugăminţile noastre pentru implicare în această acţiune.
Câteva persoane foarte drăguţe din anturajul meu au avut iniţiativa de-a dona către unul sau mai mult orfelinate din Bucureşti, hăinuţe, jucării, rechizite, dulciuri, pături etc cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Este un moment ideal să le dau o mână de ajutor, aşa că m-am implicat. Event-ul este activ pe Facebook şi se pare că i-aţi dat deja accept (unii dintre voi), de asemenea inbox-urile voastre sunt deja pline de rugăminţile noastre pentru implicare în această acţiune.
Dacă nu vor fi doar accepturi superficiale şi chiar doriţi să vă implicaţi, vă spun că săptămâna aceasta am hotărât să-mi fac partea de treaba care mă implică în acest proiect şi să strâng de la voi, prietenii mei, tot ceea ce puteţi dona copiilor din orfelinate. De îndată de ce se strâng suficiente lucruri, vă dau detalii şi despre orfelinatul (orfelinatele) pe care l-am ales. De asemenea, puteţi veni atunci ca să vedeţi cu ochii voştri unde se duc donaţiile şi cam ce zâmbete şi fericire puteţi aduce pe faţa unor copii mai puţin norocoşi decât am fost noi. Acţiunea va fi oricum filmată şi postată pentru a vă asigura că donaţiile voastre şi-au urmat calea. Eu nu am de gând să vă cer bani, dar, dacă totuşi nu aveţi ce să donaţi, noi strângem şi ceva bănuţi cu care o să achiziţionăm rechizite dintr-un en-gros, cât mai multe ca să le ajungă tuturor copiilor din orfelinat pentru anul şcolar. De asemenea, le vom cumpăra şi dulciuri.
Aşadar, mă ştiţi, Raluca este numele meu, e-mailul kirst_dayy@yahoo.com şi pe facebook mă puteţi găsi cu pseudonimul Kirst Day.
Contactaţi-mă, vă rog, cât mai curând posibil, ca să stabilim o întâlnire şi să colectez donaţiile.
De asemenea le puteţi contacta şi pe fete, dacă vă e mai comod: Dumitru Manuela şi Roxana Zegrean (facebook accounts).
De asemenea le puteţi contacta şi pe fete, dacă vă e mai comod: Dumitru Manuela şi Roxana Zegrean (facebook accounts).
Mulţumesc anticipat pentru implicarea voastră.
Ştiu că nu suntem singurii care s-au gândit la un astfel de proiect de Sărbători, dar asta nu face decât să ne bucure şi să sperăm că vor fi cât mai mulţi aceia care vor face acelaşi lucru pentru copii, bătrâni, persoane cu nevoi speciale.
Facebook event link: http://www.facebook.com/?ref=logo#!/event.php?eid=116810345050743
miercuri, 1 decembrie 2010
1 Decembrie
Un post cu 1 Decembrie, despre 1 Decembrie, pe 1 Decembrie 2010
Nu, nu ştiu cum a fost parada de ziua noastră naţională în acest an. Nu am avut cum s-o urmăresc, nu am stat în faţa televizorului ca-n anii trecuţi. La parada nu am fost vreodata de 1 decembrie. În fond, nu e tocmai la îndemână să îţi serbezi ziua naţională Aşteptam iarna, cu nerăbdare. Dar o vedeam venind cu fulgi moi de zăpadă, cu aer rece şi miros specific. Am primit în schimb un patinoar pe şosele, maşini îngheţate şi un vânt de nu te poţi ţine pe picioare. Ca să nu mai zic de picăturile reci de ploaie.
Dar e 1 Decembrie şi pentru asta spunem toţi: LA MULŢI ANI, România! Vă invit să priviţi şi-un altfel de mesaj aniversar aici.
Alte lucruri frumoase pentru mine în luna decembrie:
1. Ziua mamei mele este pe 3 decembrie. Da, ştiu că mai e şi ziua de naştere a lui Cătălin Botezatu şi Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. De asemenea, ziua altor 3 persoane pe care le cunosc şi a multor altora. Dar cel mai important motiv de party este că mama mea face un frumos număr de ani. La mulţi ani!
2. Mi-am decorat biroul şi sunt în spiritul Crăciunului.
3. Abia aştept să merg pe 4 decembrie cu tiza mea Raluca la spectacolul lui Grigore Leşe de la Sala Radio.
Grigore Leşe: “Menirea mea în această lume este să-mi înnobilez strămoşii prin cântec”
4. Mai că uitasem să menţionez despre ţinuta pe care am creat-o special de Ziua României. Urmăriţi teaser-ul celor de la AloModa şi puteţi crea şi voi. Detalii aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)