De ceva vreme, aţi observat desigur că avem şi în România biscuiţii OREO.
Am fost cea mai fericită când am observat cum stocurile din depozitul companiei pentru care lucrez se umpleau de coduri de material specifice. Sunt preferaţii mei, iar ăsta-i lucru mare, având în vedere că-s o persoană care nu se dă în vânt după dulciuri, de niciun fel.
Primul "contact" al meu cu Oreos a fost în filmele americane pe care le vedeam. Super interesant mi se părea să iei un pahar cu lapte şi-un biscuite Oreo şi să le savurezi înainte de culcare.
Apoi îmi aduceau rudele şi prietenii care soseau în vizită din alte ţări. Evident, de când îmi tot petrec vacanţele şi în afara României, stocurile mele de biscuiţi Oreo sunt mereu reîmprospătate. Duty free-urile sunt tărâmurile mele preferate pentru achiziţionarea biscuiţilor minune; dacă pe prietenele mele le găseşti la raionul de parfumuri, eu sunt mai întâi la cel care conţine biscuiţii Oreo!
Spun asta pentru că e ceva de menţionat în cazul meu, cum nu mă dau în vânt după dulciuri, dragostea mea pentru biscuiţii Oreo vine ca un şoc! Celălalt şoc e că majoritatea prietenilor mei devoratori de dulciuri nu împărtăşeşte acelaşi sentiment, chiar Oreos nu sunt în lista lor de gustări preferate. De asemena mi-au zis că poate nici eu nu-i adoram dacă nu ar fi existat marketingul agresiv făcut de brand acestor biscuiţi, în afară, căci reclama din România este cel puţin penibilă. Oricum ştiu că nu aş mânca ceva ce nu-mi place cu adevărat .
Deci citatul ăla cu "Principala perfecţiune a omului este de a avea un liber arbitru, care îl face demn de laudă sau de dispreţ." se aplică şi câinilor?! :P
Azi îl ridic de la căminul temporar şi-i voi oferi multă mâncărică bună, o băiţă excelentă şi iubire necondiţionată! :)
*iniţial era vorba să-l botez Vuvuzela, când credeam că e fata (sursa de inspiraţie este evident jucărioara care a creat mare fâs în presa internaţională zilele astea)
UpDate:poze proaspete cu Vuvuzel (are şi-o meserie se pare, e model)
Ieri mi-a fost publicat unul dintre articolele de pe blog pe site-ul celor de la SmartWoman. Apariţie care a adus în prima zi peste 2800 de citiri şi vreo 80 şi ceva de comentarii răutăcioase. În mare parte, comentarii lăsate de sexul masculin, supărat din cale-afară pe mine, o persoană cu îndrăzneala de-a aborda un subiect sensibil. Situaţie care m-a încântat la maxim. Mă unge pe suflet instabilitatea unor persoane. Nu m-a dezamăgit întâmplarea, pentru că nu am aflat nimic nou, oamenii fără argumente practică atac la persoană de multă vreme; persoana atacată clar nu este una sensibilă, deci nu şi-au atins oricum targetul.
Pe de altă parte, au intervenit femei inteligente şi atente, bărbaţi deschişi la minte, toţi dispuşi să trateze subiectul elegant, ca pe o dezbatere inteligentă cum a fost intenţionată. S-au spus poveşti interesante, atât de femei, cât şi despre bărbaţi, referitoare la experienţe ori situaţii reale. E adevărat, nu au fost la fel de multe precum comentariile care loveau în subsemnata, ca principal vinovat pentru apariţia subiectului (Femei vs. Bărbaţi) în Univers.
Am vrut ca articolul meu, mai mult sau mai puţin ironic, să fie aruncat precum un os unei haite de câini hămesite. Rezultatul? Au muşcat toţi. Citind comentariile de pe site vă puteţi convinge şi singuri.
Dacă voi considera necesar, am să fac mai târziu un update cu ceva concluzii după minunata dezbatere a articolului meu pe site-ul smart woman, articol care însuma cu ceva vreme în urmă 3550 de citiri şi 133 de comentarii.
Poate este un subiect care, aşa depăşit şi plin de clişeu cum pare, atrage încă atenţia.
Am primit o leapşă de la my dear Molie, of course. De asemenea, o leapşă de genul acesta era în drafts la posturile mele, primită cu ceva săptămâni în urmă de la Nice cea simpatică. Aşadar le combin si purced în a completa:
Zodia: Peşti Aş vrea: multe lucruri pe care banii nu le pot cumpăra Păstrez: lucruri unicat Mi-aş fi dorit: să am prieteni adevăraţi Nu-mi place: să-mi repet outfit-urile în aceeaşi săptămână Mă tem: de oamenii inteligenţi, dar rău intenţionaţi Aud: mereu doar ceea ce vreau să aud. Îmi pare rău: ca există oameni care mă mint şi au impresia că nu mă prind de asta Îmi place: să fac shopping, să conduc reuniuni şi să ţin discursuri Nu sunt: superficială Dansez: foarte bine Niciodata: să nu mă minţi (am un pact ciudat cu natura, nu ştiu cum naiba, dar dacă nu mă prind, aflu oricum) Par: inabordabilă Plâng: niciodată-n faţa unui bărbat şi niciodată în public Nu-s întotdeauna: senină Nu-mi place la mine: lipsa de răbdare Sunt confuză: când două persoane se contrazic Am nevoie: să fiu înconjurată de persoane mult mai inteligente decât mine Ar trebui: să-mi fac timp pentru sport
S-o dau şi mai departe.... to all my readers :-)
Completaţi, vă rog!
Veşnicul subiect este de foarte multe ori în atenţia noastră, a oamenilor, fie că suntem într-o pagină virtuală lăsând comentarii la un articol de pe un blog, fie că suntem într-o terasă cu prietenii, fie că suntem la serviciu şi participăm la o discuţie despre abilităţi şi talente, fie că suntem la cină cu un partener interesant şi ne putem permite o win-win conversation care, mă rog, uneori nu se încheie la fel de promiţător precum poate începe.
Ideea mi-a venit când am citit o declaraţie care suna cam aşa: Pentru fiecare doi bărbaţi care termină facultatea şi au o diplomă universitară, trei femei fac acelaşi lucru. Bine, asta nu spune nimic. Sunt oricum mai multe femei decât bărbaţi, deşi femeile pun totuşi mai mult accent pe studii. La începutul acestui an, femeile au atins majoritate în ocuparea forţei de muncă în U.S. pentru prima dată în istorie. Cei mai mulţi manageri sunt acum femei. Asta spune ceva. (Sursă.)
Sunt sigură că nu doar în U.S. există această situaţie. Categoric şi noi avem parte în România de aşa ceva.
În Coreea de Sud, de exemplu, după ce au renunţat la transformarea în servitoare a mamelor care nu puteau naşte băieţi şi se rugau la spirite să omoare fetiţele nou-născute, în anii `70-`80, Guvernul a început, odată cu ceea ce se numeşte revoluţie industrială, să încurajeze femeile să lucreze. Ceea ce au şi făcut doamnele, s-au mutat la oraş, au început să studieze şi să avanseze rapid de la job-uri industriale, la cele de introducere date ori redactare până la posturi cu adevărat profesionale. Astfel, până în 1990, legile s-au schimbat, femeile puteau păstra custodia copiilor lor după divorţ şi puteau moşteni proprietăţi. Peste jumătate din femeile din Coreea, conform sondajelor din 1985, susţineau cu tărie că trebuie să aibă măcar un fiu. Acest procent a scăzut simţitor până în 2003, când doar 15% dintre femei mai susţineau acest lucru.. Cam aceleaşi lucruri bune se întâmplă acum şi în India şi China. În Liberia, preşedintele Ellen Johnson Sirleaf îşi prezenta în campania electorală propria ţară ca fiind un copil bolnav ce avea nevoie de protecţia unei mame. Prima ţară cu majoritate feminină în Parlament a fost Rwanda.
Acum, oamenii preferă să aibă copii fete, căci cel mai des când îşi imaginează un copil cu un viitor strălucit şi de succes, acel copil este de sex feminin.
Aşadar femeile s-au activat şi au ajuns în locurile binemeritate. Ba chiar au făcut-o suficient de rapid. Au ajuns să câştige mai mult decât bărbaţii, să aibă proprietăţi şi să se descurce foarte bine şi singure. De aceea oare, din anii `70 până în zilele noastre, procentul femeilor măritate a scăzut considerabil? Atunci 84% dintre femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 44 erau căsătorite, iar acum 60% sunt. În 2007, abia 43% dintre femeile fără liceu absolvit erau căsătorite.
Autoritatea bărbatului e subminată considerabil, chiar la prima punere pe hârtie a salariului ei comparativ cu salariul lui. Dacă totul se reduce la cifre, then who`s the boss now? Ideea este că eu urăsc superficialitatea şi în niciun moment al vieţii mele nu mi s-a părut deplasat ca soţia să câştige mai mulţi bani decât soţul ei. E perfect normal şi nu văd ce impediment ar putea fi acest detaliu într-o relaţie serioasă. Dar începe să mă intrige subiectul atunci când bărbatul îşi aduce aminte de lecţiile învăţate în familie: ştie, deci, să fie orgolios. Are testosteron şi-l macină. Desigur, nu oricând, îşi calcă adeseori pe orgoliu dacă aparentele inconvenienţe aduse de succesul femeii de lângă el se transformă în adevărate oportunităţi.
Apropo de testosteron, se studiază încă dacă este cauza deciziilor pripite pe care le iau bărbaţii în afaceri. Cu alte cuvinte, se caută o scuză bărbaţilor în faţa femeilor de succes care reuşesc să ia decizii bune în afaceri, gândite la rece, precaute, flexibile în abordare, dar hotărâte.
Bărbaţilor le plac competiţiile cu femeile, doar pentru că au impresia că ele nu vor câştiga şi vor fi nevoiţi să le consoleze şi să le trateze corespunzător. Dar cum în ultima vreme, femeile câştigă tot mai des competiţiile profesionale cu bărbaţii, jocurile nu mai sunt chiar aşa amuzante şi riscă să nu mai fie nici fair-play.
Bărbaţii nu pot avea o relaţie cu o femeie puternică, cu o câştigătoare ori cu o femeie căreia îi reuşesc mereu planurile. Chiar dacă nu recunosc asta, vor fi mereu probleme şi vor exista mereu frustrări în respectiva relaţie. Iar orgoliul bărbaţilor nu merge într-un sens bun, pentru că nu-i ambiţionează, îi înrăieşte şi-i îndepărtează. Este mult mai greu pentru femeia modernă să-şi găsească un soţ. De multe ori ajunge la suficiente compromisuri.
Femeile divorţează acum şi se descurcă perfect singure, chiar dacă au peste 50 de ani (Demi Moore, Madonna, Susan Sarandon). Îşi permit boy-toys, că tot vorbeam de Ashton Kutcher acum ceva vreme şi nu sunt văzute precum femei disperate, ci ca puncte de sprijin pentru tinerii disperaţi, mereu în căutare de femei care au succes, sunt independente şi au experienţă. Pe de altă parte, în filmul Up In The Air, personajul unui bărbat ca George Clooney este considerat prea bătrân ca să fie atrăgător de colega lui de muncă, tinerică ce-i drept şi este refuzat de o femeie mai în vârstă (de care se îndrăgosteşte după ce se culcă cu ea) care se dovedeşte a fi căsătorită. Dacă şi George Clooney este refuzat....
Cu cât femeile domină mai mult, cu atât încep să se comporte ca sexul dominant. Sunt agresive, comit infracţiuni, precum femeia din The Ghost Writera lui Polanski, ori ca personajele intereptate de Lady Gaga şi Beyonce în Telephone, inspirate din Thelma şi Louise, care, de data asta, în loc să se sinucidă, îl omoară pe un fost iubit şi la întâmplare pe alţii, apoi scapă cu ajutorul camionetei lor galbene şi încheie scena cu o replică lăudăroasă: "We did it, Honey B."
În teorie, aşa şi trebuie. Când o parte a unei civilizaţii este împiedicată să se dezvolte, atunci când o va face va depăşi sigur partea care a împiedicat-o.
Nu mai suport.
În drum spre muncă, azi, aşteptam să-şi săvârşească mersul pe trecerea de pieton o farmacistă aparent cochetă. Cum îşi purta părul?! Prins într-un scrunchie (jur că nu-mi vine acum denumirea în limba română). Chestia aia penibilă dintr-un material catifelat sau mă rog, diverse ţesături, cu care îşi prindeau femeile părul acum 30 DE ANI!
Femeile par să fie mult mai open-minded, sunt puternice, se îmbracă din ce în ce mai bine, au idei bune şi au învăţat să şi le expună de asemenea. DAR come on, fetelor! Scrunchie?!
Spuneam că azi am cedat nervos, pentru că deja am văzut în ultima vreme mult prea multe femei cu părul prins aşa... Şi nu orice femei, unele pe care, probabil, dacă nu le-aş fi văzut cu părul prins aşa, le-aş fi admirat.
Dar sincer, cum ai face asta? Tu, mare avocat, sau director de marketing şi femeie elegantă, cum ţi-ai prinde părul cu aşa ceva şi ai ieşi în lume? Nici măcar seara, acasă, când te demachezi...
Girls, that goes for our today`s DON`Ts in hair fashion :))
