New skin for the old ceremony

Radio... maşină... condus... drumuri lungi şi multe. Melodii obsedante.

Mai nou, de ceva vreme, Eminem nemuritorul şi domnişoara Rihanna ne tot cântă depre cum iubesc unii felul în care sunt răniţi. Aşa-i, scriam şi pe facebook, că Rihanna a deschis de multe ori gura şi nu m-a mişcat niciodată. Poate pentru că n-am organe genitale masculine. Oricum, de data asta, a deschis-o ca s-o zică bine, SUNTEM NIŞTE MASOCHIŞTI.

Bărbaţi, femei, adorăm să suferim, ne adâncim în durere, pentru că ne place, e clar. Ce nu ne dăm toţi seama, e că implicit, rănim. Dar până nici asta nu mai contează. E mai dureros să frângi o inimă decât un picior? Regulile jocului sunt altele acum, din ce în ce mai serioase. Îmi plăcea mai mult când era distractiv şi nu aşa înspăimântător. 


Pentru cine nu cunoaşte melodia care-mi justifică criza de realitate, click here.

He likes to read books written for girls

Un post despre sexualitate. Despre acceptare. Despre întrebări şi câteva răspunsuri, sper.

Lăsând la o parte explicaţii pur biologice sau şocuri emoţionale ori alte detalii psihologice, ce-i face pe unii bărbaţi să nu prea fie bărbaţi? Ce-i face să fie atât de feminini în gesturi, atât de atenţi la detalii şi atât de preocupaţi de lucruri feminine? N-aş putea spune că nu-i înţeleg ori că nu-i accept, dar nu mi-e foar clar.

În viziunea mea (de femeie), a fi bărbat presupune ceva mai mult decât păr pe piept, discuţii tembele despre superioritatea masculului în trafic ori despre faptul că se pot spăla pe dinţi şi pot face pipi în acelaşi timp (ceea ce m-ar surprinde oricum, dar fie). Deci, nu desconsider bărbaţia unui tip doar pentru că nu foloseşte organului lui genital în vorbire ca semn de punctuaţie.

Că sunt feminini poate că nu-i o problemă, dar cu faptul că-i subţire graniţa spre pure gayness nu-s total de acord. În sensul că nu pricep foarte bine atracţia asta pentru acelaşi sex şi deci nu pot fi de acord cu ceea ce nu pricep. Asta nu-nseamnă că o să merg la gay parade să-i împroşc cu roşii sau ouă crude.

Lăsând la o parte tendinţa instinctuală de-a judeca, ce-i oare în mintea şi-n sufletul lor? Ce-i face să fie altfel în acest mod?

Fucking 5 y...

Time meant nothing, as I always want it to go fast.
So I supposed it didn`t have the regular meaning for me anymore. Then I started to have flashes about moments in time, that really made my life the way it is right now. It also made me think about the way that minutes or seconds raised the sky-scraper my existence is.

At so many levels, so many things and enough memories to make me forget (by mistake I hope) so easily as I drink my tea every morning. Every morning my meaningless time lets me to.


Asculta mai multe audio Muzica

A post by Kirst Day, as all others

Scuipă-l!

 Da` ce domne`, ele n-au voie să nu fie de acord?

Just get a grip on it!

Dor de ducă şi de film

Ei gata, m-a apucat şi pe mine!
Dorul de concediu...

Nu mă pot plânge, pe cât de sedentară şi lipită de scaunul confortabil de la birou sau din maşină sunt în timpul săptămânii, pe atât de străină de acestea sunt în weekend-uri. Încerc să îmi fac timp să ies din oraş cât mai des ori să am ceva activităţi outdoor chiar dacă rămân în Bucureştiul meu iubit.

Când vine vorba de concediu, de mulţi ani încoace aleg străinătatea. Din diverse motive, nu aş putea să le discut acum pe toate. Când am avut chef de leneveală, de soare, mare şi plajă, am ales Grecia, Turcia, ba chiar Bulgaria. Alteori, când am avut chef de vizitat, de cumpărături şi de simulat traiul în diverse oraşe europene, am ales de pildă Parisul, Amsterdamul, Haga ori Rotterdam ş.a.m.d. 

Anul acesta (cel puţin vara aceasta, pentru vacanţa de iarnă nu am încă planuri) am decis să-mi fac concediul în România. Gata, Elena Udrea poate să fie fericită, m-a convins să-mi petrec concediul în România! Eh, hai gata, că nu-i meritul ei!

Ceea ce vroia să fie un tur al ţării, cu mai mulţi prieteni, s-a transformat din cauza condiţiilor meteo şi a lipsei timpului pentru unii dintre noi, într-o ieşire în Delta Dunării. Gura portiţei mi-a atras atenţia în primă fază, cu peisajele şi serviciile mult lăudate.

Am discutat apoi cu prietenii mei din Tulcea (foşti colegi de facultate) şi mi-au adus aminte de Sfântu Gheorghe şi de Festivalul de film Anonimul care are loc anual în luna august acolo. Am fost de asemenea sfătuită să rezerv imediat o cameră, căci e mare înghesuială în acea perioadă. E adevărat, cu greu am găsit o cameră liberă în perioada aleasă de mine, dar din fericire, am reuşit! 10 zile în Delta Dunării!

Aşadar, pe 5 august, alături de bloggerul meu preferat, voi pleca spre Sfântu Gheorghe, iar între 9 şi 15 august mă voi delecta privind proiecţii ale filmelor de scurt şi lung metraj, lucru pe care-l voi îmbina cu ceva soare, plajă şi plimbări în deltă. Ăstai planul meu de concediu, să vedem cât la sută se concretizează şi de asemenea în ce măsură voi fi la fel de încântată şi după concediu. Sunt propriu-mi studiu de caz!

Voi ce faceţi sau ce aţi făcut în vacanţa voastră de vară?

Liberté, égalité, fraternité!

Le ador hainele, le ador stilul, le ador pantofii, genţile, le ador lacul de unghii şi le ador peisajele.

Le 14 juillet 1789....  O altă zi naţională a uneia dintre ţările acestei lumi, care se sărbărtoreşte vara! E mai bine să lupţi vara pentru independenţa ta oricum.


Dacă pe 4th of July, prietenii mei locuitori ai frumoasei Americi postau pe facebook poze din glamours-ul NYC, de la petreceri pe acoperiş, cu frumoase focuri de artificii ori de la grătare în Central Park and so on. Ei bine, azi pe 14 iulie, aştept veşti despre cum se petrece în Franţa de la o foarte bună prietenă de-a mea din Paris, la a cărei nuntă am petrecut anul trecut în oraşul luminii şi al iubirii. 

Paris-ul şi Franţa-mi sunt pe plac, e clar, atâţia ani de studiu al limbii şi istoriei francezilor au însemnat ceva. Îmi aduc aminte de şcoala generală, când făceam concursuri de cultură franceză, ne împărţeam în echipe de câte 6 membri (echipa mea se numea Les Formidables) şi ne-ntreceam în ani şi bătălii, monumente ori vreun institut, în regi şi preşedinţi. Şi toate astea pentru ce? Pentru CĂRŢI franţuzeşti. Ce miză penibilă, ar comenta acum elevii de clasa a 6a.


Deci îmi place Franţa, mi-ar plăcea să locuiesc într-o casă draguţă cu podgorie din Nantes, să călăresc dimineaţa pe terenurile mele şi să-mi inspectez cele mai nobile viţe! Pe de altă parte, deşi urăsc americanii, mă văd locuind în New York, categoric. Până una alta, îmi iubesc oraşul,  Bucureşti, iar asta e diferit de ceea ce îmi place ori ceea ce mă văd făcând. E o certitudine faptul că-mi iubesc oraşul.  


Pentru Franţa, pentru o zi minunată! Dincolo de vestea proastă pe care am primit-o astăzi, referitoare la moartea artistei noastre cu părul de foc, Mădălina Manole (nicio mamă a unui copil care încă stă în pătuţ şi nu înţelege şi nici n-o să înţeleagă prea uşor ceea ce s-a întâmplat, NU merită să moară de ziua ei, chiar dacă se presupune că a fost suficient de laşă încât să ia singură această decizie). 


Alor, les amis, ecoutons nous!