vineri, 7 mai 2010

Toss the dice

Some people think it`s holding on that makes one strong - sometimes it`s letting go. 

Spun asta plecând de la un cadou (un cadou nelegat de o ocazie specială) pe care l-am primit ieri. O carte.  Despre găsirea punctelor tari, a puterii ori a forţei, luaţi-o cum vreţi, în propria persoană (pe plan profesional de data asta - oricât de ciudat sună). Adică nu cred că poţi fi un om puternic doar la serviciu şi un iepuraş speriat, fără autoritate, în viaţa ta de zi cu zi. Am să vorbesc desprea cartea aceasta şi efectele ei asupra mea, după ce o s-o citesc.

Acum am să vorbesc despre alt gen de putere, sau altă faţă a acesteia, căci n-or exista mai multe tipuri. Despre puterea aia necesară ca să mergi înainte. Niciodată n-am acţionat la instinct când a fost vorba de alegerile cu greutate în viaţa mea, deşi s-a adeverit mereu ceea ce-am simţit. Şi poate că aşa ar fi logic. Dacă ne e scris pe bune destinul, scenariul ăsta are atâtea floricele înainte de deznodământ şi atât de mult s-a investit în cadre şi recuzită... Sunt vieţi care merită Oscarul de departe! Păcat că nu se aleg actorii potriviţi mereu scenariului... sau poate asta-i încercarea supremă, iar atunci, cine reuşeşte să joace cât ţine scenariul ăla dificil, merită mai multe premii decât cel mai premiat actor la Oscar. Şi poate că puterea te face să ţii cu dinţii de orice lucru, ocazie, persoană... poate că adevărata dovadă de putere chiar este să eliberezi acel ceva...

Şi poate că "destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă." Căci mare dreptate a avut mereu în ceea ce-a zis acest om special, Emil Cioran, şi tare drag mi-e Răşinariu` ăla în care s-a născut, de câte ori ajung în Sibiu, ies din Sibiu şi merg spre Păltiniş (măcar o dată pe an). Anu` ăsta am ratat... de 1 mai am mers în Tg Mureş (trebuie să fac un post special pentru oraşul ăsta).

Pe ce-ţi bazezi deciziile / alegerile în viaţă? Cine sau ce te influenţează? Care e ritualul tău de a privi problema şi de a lua decizia finală? (mă gândeam acum că au fost situaţii când am dat şi cu banu` :)) BAD)



20 de comentarii:

  1. Uffff...alegi mereu subiecte "grele"....Pur si simplu nu am un raspuns la intrebarile din final.

    "Şi poate că aşa ar fi logic". Ce e de fapt logica? "Logica este arta de a da gres cu incredere", ne linisteste naturalistul Joseph Wood Krutch. S-ar zice ca singura problema adevarata este daca ne permitem sau nu sa facem greseli, daca ne permitem sau nu sa facem alegeri, daca ne permitem sa reactionam in loc sa ramânem incremeniti in proiect, inchistati, paralizati de teama de a gresi. Important e sa fim increzatori când ne alegem drumul si sa privim doar inainte, caci dilemele si mustrarile nu fac altceva decât sa ne traga in jos si ne impiedica sa ne canalizam toata energia catre viitor. Invatamintele trecutului nu trebuie uitate, trebuie doar sa nu devina o bariera.

    Lasând Arizona in urma, mergând de la Rasinari spre Paltinis, sa constatam ca "fiinta este devenire" (Noica). Suntem ceea ce alegem, suntem ceea ce reactionam. Când nu vom mai reactiona, nu vom mai fi. Nu in valoare absoluta neaparat, ci in raport cu persoana, ideea sau lucrul care, la un moment dat, ne-a facut sa reactionam.

    Personal am observat ca, cu cât ma gândesc mai mult ce cale sa aleg, cu atât gresesc mai mult. Asa ca...let it be.

    By the way, exceptionala (din nou) alegerea cântecului ca prelungire a articolului :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca de obicei you just make my day :) Un articol frumos :d , o melodie pe masura si comentariul lui Dragos care e mereu la fix:D.M-am trezit acum cateva zile intr-o conversatie cu matusik mea spunandu-i ca prefer sa fac eu alegeri in viata pentru care sa suport consecintele decat sa fac altii pentru mine . Poate stim ca e bine ce ne spune mama si ca e mai batrana si are experienta dar ce gust ar avea viata daca nu ai lua decizii si nu ai fi pregatit sa suporti consecintele . Eu una iau decizii gandindu-ma intotdeauna la consecinte ..
    Imi place sa fiu precauta si mereu fac cumva sa aterizez in picioare.Un alt as in maneca e instinctul meu .. nu stiu cum sau de ce mi-e dat acest dar insa reusesc mereu sa-mi surprind prietenii spunand deznodamantul unei intamplari si chiar sa fie acesta ..AA frumoasa si poza si fata :D:D

    RăspundețiȘtergere
  3. prefer sa dau cu banul!!! asa pot da vina pe el !!
    de ce faci un lucru,stiind sigur ca e gresit... si totusi zici"Mai bine sa risti decat sa iti para rau toata viata pentru ca nu ai incercat!! "????

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Cris, multumesc :-) , dar cred ca gazda noastra este mai degraba o admiratoare a lui Lucian Blaga decât a lui Emil Cioran....zic asta din instinct, cum ar veni....

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar ca ai abordat o tema dificila...:-? hmmm, nici eu n'as prea avea curaj sa dau cu banu', nu sunt genul... trebuie sa stiu de dinainte unde ma poarta pasii si unde am sa ajung. Imi place sa citesc despre oameni care s'au lasat purtati de orice briza; doar ca nu as putea fi niciodata ca ei. Nu stiu daca imi lipseste curajul sau daca simt prea mult nevoia de a sti tot..

    RăspundețiȘtergere
  6. De cele mai multe ori aleg calea care mi se pare mai safe după lungi analize. Dar se mai întâmplă să dau cu banul, când nu pot ajunge de capul meu la o concluzie clară :D

    RăspundețiȘtergere
  7. De obicei ma gandesc/analizez mult si aleg prost.Culmea e ca si constientizez ca nu e cea mai fericita alegere... Oricum, ma feresc cat pot de astfel de momente, ale decizilor importante in viata. Le aman sau le ignor. Cam multa maturitate din partea mea, nu?

    RăspundețiȘtergere
  8. Cititi despre blogul prieteniei pe: http://zorroblog-zorroblog.blogspot.com/!

    RăspundețiȘtergere
  9. Compararea, parerile celor cu experienta, rezultatul alegerii si instinctul (contribuie foarte putin si imi formeaza o parere).

    RăspundețiȘtergere
  10. @Dragos FRD: Let it be, then! No? It`s such a beautifullll world :)
    Iar melodia, spune multe, dar puţine...

    @cris-mary: Heh... cunosc... aceleaşi discuţii, acelaşi model, aceeaşi precauţie...
    Oricum, de acum încolo am să te întreb despre viitorul unor acţiuni din viaţa mea.. poate-mi spui deznodământul :))

    Mulţumesc! :*

    RăspundețiȘtergere
  11. @Black Angel: e bine să găseşti şi-un ţap ispăşitor.. te mai linişteşte puţin, da.. :))

    RăspundețiȘtergere
  12. @chocolatfollie: stai să te mai linişteşti puţin, cu admiterea şi mutarea în Bucureşti, să te distrezi ceva vreme, apoi o să începi să atingi subiecte dificile şi nu mă refer la articole pe blogul tău... Când mirajul unor lucruri trece, vin întrebările, apoi altceva te fură cu strălucirea sa, până... data viitoare?! :)

    Chiar dacă ai impresia că nu te împinge curajul sau intuiţia în alegerile tale, cu siguranţă astea stau la baza scenariului tău de asemenea! :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Dragos FRD: Emil Cioran... căci eu mai strivesc corola de minuni a lumii (glumă nevinovată)

    RăspundețiȘtergere
  14. @MadMe: da... lungile alea analize mă înnebunesc uneori... I get you!


    @Nice: E stilul tău.. care poate ţi-a adus nefericire, pe un anume plan, nu pe toate, nu?!

    RăspundețiȘtergere
  15. @zorroblog: Mulţumesc MULT pentru cuvintele frumoase! :)

    RăspundețiȘtergere
  16. @molie: Şi asta-i reţeta succesului tău...

    RăspundețiȘtergere
  17. @ KirstDay, da, stiu :-)

    Let it be, yeah, let it be....

    RăspundețiȘtergere
  18. @mstanca: da, să găsim o fast car doar :))

    RăspundețiȘtergere
  19. :) bun articol.
    Asa cum spuneau DragosFRD si Artificiallity cu ceva timp in urma prin blogosfera: suntem suma a ceea ce scriem, gandim, traim etc.
    Cioran, Cartea Amagirilor: "...in suferinta si durere ne dam seama de propria noastra valoare si suntem mai lucizi" [citez din memorie]
    Aberand putin, o analogie ar fi ca in viata toti facem "alegerile" in functie de trairile negative, traite pana atunci. Asadar, "alegerile" nu sunt alegeri, ci conditionale si in fapt, la baza, niste "acte ratate". ;)

    RăspundețiȘtergere