A smoker, but a villainous?

Nu este un post canalizat împotriva fumatului, a fumătorilor ori a tutunului. Personal, sunt nefumătoare, dar lucrez pentru o companie care distribuie ţigări, deci nu mă pot cataloga drept luptătoare împotriva acestui viciu. Ba am chiar am aprins uneori câte o ţigară la vreo ieşire cu prietenele în oraş, dar pur şi simplu acest lucru nu mi-a creat o dependenţă, nu m-a făcut să simt nevoia de tutun în niciun moment al vieţii, fie el oricât de stresant. Şi nici nu-i văd rostul acestei acţiuni într-o înşiruire de activităţi zilnice.

Nu am de gând să spun cu cât îţi scurtează viaţa o ţigară, să fac campanie anti dependenţă şi nici nu condamn slăbiciunea unei persoane în faţa foilor uscate de tutun şi a ţigaretelor frumos ambalate şi atractive. Ba chiar grupul de companii pentru care lucrez comercializează şi tutun adus din Cuba, faimoasele trabucuri cubaneze ori cigarrillos, vestitele ţigări din foi; e o plăcere să admiri eleganţa şi luxul cu care sunt prezentate aceste produse şi câti oameni le apreciază. Din asta-mi câştig, în mod indirect, venitul lunar şi nu am niciun reproş în privinţa aceasta.

Atrag atenţia asupra lipsei manierelor. Manierele nu ţin de naţionalitatea ta, de faptul că locuieşti într-o ţară mai mult sau mai puţin educată, deschisă şi decentă. Mereu m-am întrebat de ce fumează oamenii lângă nefumători, fără permisiunea acestora? Mai rău, de ce fumează vicioşii lângă copii? Copiii lor sau ai altora.  De când ai voie să fii nesimţit, doar pentru că ai o dependenţă?

Nu generalizez, evident, nu săriţi, categoric sunt şi fumători educaţi. Vorbesc de cazuri aparte; aduc subiectul în discuţie pentru că am văzut personal cum părinţi fumează lângă copii, cum colegi fumători nu au nicio jenă în a fuma non-stop lângă acei camarazi nefumători, cum omul fumător, condus de o neputinţă evidentă de-a se abţine, devine, un, mă scuzaţi, nesimţit.

Când vine anotimpul rece, mă gândesc cu groază că la vreo invitaţie a unui prieten va trebui să suport o încăpere plină de fum a unui local, că mă duc într-un club şi când revin, toate hainele şi părul îmi vor mirosi îngrozitor. Dar, Slavă Domnului, în tot mai multe localuri fumatul este interzis, ori fumătorilor li se sugerează accesul într-un loc bine amenajat pentru inhalat fum în plămâni (desigur, nu mă refer la acele restaurante unde locurile pentru fumători sunt separate de cele pentru nefumători printr-o plantă decorativă, eventual din plastic).

Empatică fiind, cred că-i pot înţelege şi pe fumători, o fi greu să ieşi din restaurant la 11 noaptea într-o seară geroasă de decembrie ca să-ţi satisfaci nevoia de a umple plămânul cu fum cât se poate de nociv, dar trebuie să conştientizeze că a fuma este o alegere, pe care ţi-o asumi responsabil, indiferent ce aduce aceasta alegere cu ea.

În această ecuaţie, nefumătorul nu are nicio obligaţie.