vineri, 8 aprilie 2011

Din cenuşă

Am atâtea de povestit, că tot am chiulit de pe aici. În aşteptarea domeniului am tot amânat scrisul pe my dear and old blogger platform. Plus o altă listă interminabilă de scuze. Scuze am de trimis şi oamenilor dragi care erau în lista de bloguri pe care le citeam şi încă le mai citesc cu mare drag. Dar setările mele au luat-o razna. N-am să mai acord timp rearanjării blogului aici pentru că mă mut şi eu în casă nouă, ca tot bloggerul care se respectă, de săptămâna viitoare.

 Aş face o restrospectivă a începutului de an, dar mă limitez doar la menţionarea a două evenimente drăguţe: m-am distrat fix de ziua mea la AloChic Meet #3 (Playing with the SS'11 trends), am fost fericita posesoare a unui invitaţii la pre-shopping-uit la deschiderea oficială H&M România alături de a mea prietenă Raluca Mureşan unde am fost întâmpinate cu şampanie, muzică bună mixată de un DJ chiar printre haine şi accesorii, gustări dar mai ales cu haine minunate la un discount special de 25%. O să-nchei povestea despre evenimente aici, căci ar fi meritat posturi dedicate la momentul respectiv, însă mă voi revanşa.

Revin, da, de dragul scrisului, de dragul oamenilor cu care am ajuns să ţin legătura şi-n offline, dar pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului ori în general de-a lungul incursiunii mele în online.

Şi mai revin cu ceva, cu speranţa că nu v-aţi schimbat mult de când v-am lăsat şi aţi rămas la fel de deschişi şi săritori. Acţiunea Zâmbete gratis de Crăciun 2010 revine sub forma Iepuraşul nu uită pe nimeni - Paşte 2011 pornită de la bine cunoscuta frază: Ideile sunt precum iepurii, iei o pereche şi înveţi să-i creşti şi în curând vei avea o duzină. Cine a participat data trecută ştie ce presupune. Suntem acelaşi grup de oameni entuziaşti, gata de strâns haine, jucării, dulciuri, fructe, rechizite din donaţiile voastre pentru copiii din centrele de plasament şi de data asta, sper să reuşim, din spitale. Ideea aceasta merită un post separat şi va avea. Urmăriţi postul următor.

KirstDay vă pupă!

3 comentarii: