joi, 20 mai 2010

Website Story

Am văzut mult lăudatul film (lăudat pe internet, pe la Dobrovolschi pe blog, pe la Cârcotaşi în emisiune şi de Mircea Badea, cu speciale complimente aduse jocului prietenului său, Oreste).

Îmi permit o părere, pe blogul meu, despre filmul vizionat aseară. Întradevăr, un film cu mesaj, dar nu neapărat interesant realizat (Dan Chişu, regizor de astă dată, zicea ceva despre dificila cameră HD Red). Totuşi, Dan Chişu a crezut mult în Website Story (îmi povestea Machiaveliq că ar fi investit singurel în filmul său vreo o sută de mii de euro, sau ceva de genul, iar să faci cu banii ăştia un film ok, e lăudabil).

Sunt câteva momente cu adevărat amuzante de-a lungul fimului, cu replici de senzaţie, bine regizate de Dan Chişu, dar şi mai bine jucate de Oreste, Florin Piersic Jr şi Dragoş Bucur.

Despre povestea filmului, îniţial numit "PAC! Eşti mort!" nu am să insist să comentez, pare să nu fi fost scris un scenariu, ci cumva construit pe parcursul celor 2 săptămâni de filmare (aşa am auzit). Tipica poveste, intriga realizată printr-un moment cu adevărat tragic (când află personajul principal feminin că mama ei nu este de fapt mama ei biologică), apoi răzvrătirea adolescentului şi rezultatul clipelor de neatenţie juvenilă, lipsa unor mâini autoritare şi educative ale părinţilor asupra copiilor încă necopţi.

Soundtrack-ul nu m-a impresionat, muzică românească în totalitate (nu că asta ar fi ceva rău, dar e important să alegi bine), în special melodii de la fetele alea Blaxy, sau cum se numesc, talentate ele, cu voci bune şi măiestroase în a gâdila instrumentele muzicale, dar nepotrivită muzică pentru film, în opinia mea.

Despre jocul actorilor, îmi permit să spun doar că uneori este uşor exagerat şi tinde să pară fals, în ceea ce priveşte personajele feminine tinere (mai ales cel principal). Pe de altă parte, tot Crina Semciuc reuşeşte să joace câteva scene (puţine, ce-i drept) cu o adevărată măiestrie, surprinzând şi oferind trăiri sufleteşti de excepţie.

De Dan Chişu îmi place, am admirat felul în care a ridicat femeile cu care a avut relaţii (take Mihaela Rădulescu as example), le-a educat pot spune, demonstrând adevărata putere a unui bărbat educat şi inteligent. Deşi îmi doresc să nu-i găsesc defecte aparente, a lăsat mult loc de interpretări la întâmplarea cu Manuela Hărăbor şi fiul autist pe care-l au împreună de vreo 20 de ani, acela pe care nu şi l-a dorit domnul Dan Chişu şi nu l-a recunoscut, copil special şi dificil de crescut, căruia nu i-a fost aproape. Manuela Hărăbor este o mamă de excepţie, merită toată stima şi respectul pentru ceea ce-a făcut şi se poate vedea aici. Despre cum este ea ca femeie şi ce anume l-a făcut pe Dan Chişu să spună că nu recunoaşte copii făcuţi aşa, la întâmplare, nu aş putea să mă pronunţ. Fie la ei acolo!

Cu alte cuvinte, mergeţi să vedeţi Website Story!

9 comentarii:

  1. Hmmmm....mai ca m-as duce la film doar pentru acest minunat comentariu....

    Parerea mea: Mihaela Radulescu nu e chiar tipul de femeie care sa se lase ridicata, indiferent de insistente.

    In legatura cu jocul actorilor...se numara pe degete filmele jucate foarte bine de actorii români.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Dragos FRD: da, ai si tu dreptate cu M. R. Go and see the movie, please! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. dap..ma duc si eu :D
    nu eram prea convinsa, dar acum chiar m-ai facut curioasa :*

    RăspundețiȘtergere
  4. @LadyBug: păi tocmai tu, cinefila?! go and see this movie... >:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. mda, vreau sa-l vad! imi place crina.

    RăspundețiȘtergere
  6. Şi pe mine m-ai făcut curioasă :D

    RăspundețiȘtergere
  7. @Evergreen: da, e o tănără frumuşică şi talentată...


    @MadMe: please, vreau să citesc şi opinia ta apoi! ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Kirstday :-) asa am sa fac. Aaaaa...si mi-am adus aminte filmele românesti jucate impecabil (din punctul meu de vedere)si pe care le-am vazut: Moartea domnului Lazarescu, Restul e tacere, Filantropica. Nu vorbesc de coproductii sau de filme straine in care au jucat actori români (aici Marcel Iures e campion, joaca impecabil). Repet, e vorba de filmele pe care le-am vazut.

    RăspundețiȘtergere