miercuri, 14 iulie 2010

Liberté, égalité, fraternité!

Le ador hainele, le ador stilul, le ador pantofii, genţile, le ador lacul de unghii şi le ador peisajele.

Le 14 juillet 1789....  O altă zi naţională a uneia dintre ţările acestei lumi, care se sărbărtoreşte vara! E mai bine să lupţi vara pentru independenţa ta oricum.


Dacă pe 4th of July, prietenii mei locuitori ai frumoasei Americi postau pe facebook poze din glamours-ul NYC, de la petreceri pe acoperiş, cu frumoase focuri de artificii ori de la grătare în Central Park and so on. Ei bine, azi pe 14 iulie, aştept veşti despre cum se petrece în Franţa de la o foarte bună prietenă de-a mea din Paris, la a cărei nuntă am petrecut anul trecut în oraşul luminii şi al iubirii. 

Paris-ul şi Franţa-mi sunt pe plac, e clar, atâţia ani de studiu al limbii şi istoriei francezilor au însemnat ceva. Îmi aduc aminte de şcoala generală, când făceam concursuri de cultură franceză, ne împărţeam în echipe de câte 6 membri (echipa mea se numea Les Formidables) şi ne-ntreceam în ani şi bătălii, monumente ori vreun institut, în regi şi preşedinţi. Şi toate astea pentru ce? Pentru CĂRŢI franţuzeşti. Ce miză penibilă, ar comenta acum elevii de clasa a 6a.


Deci îmi place Franţa, mi-ar plăcea să locuiesc într-o casă draguţă cu podgorie din Nantes, să călăresc dimineaţa pe terenurile mele şi să-mi inspectez cele mai nobile viţe! Pe de altă parte, deşi urăsc americanii, mă văd locuind în New York, categoric. Până una alta, îmi iubesc oraşul,  Bucureşti, iar asta e diferit de ceea ce îmi place ori ceea ce mă văd făcând. E o certitudine faptul că-mi iubesc oraşul.  


Pentru Franţa, pentru o zi minunată! Dincolo de vestea proastă pe care am primit-o astăzi, referitoare la moartea artistei noastre cu părul de foc, Mădălina Manole (nicio mamă a unui copil care încă stă în pătuţ şi nu înţelege şi nici n-o să înţeleagă prea uşor ceea ce s-a întâmplat, NU merită să moară de ziua ei, chiar dacă se presupune că a fost suficient de laşă încât să ia singură această decizie). 


Alor, les amis, ecoutons nous! 






































                         

9 comentarii:

  1. Am fost si eu la Paris, o data chiar de Ziua Nationala. In Belleville asiaticii isi vedeau de treaba, albii beau o bere si maghrebienii aruncau pocnitori si artificii. Si, la urma urmei, fie vorba intre noi, ce reprezinta 14 iulie 1789 de fapt? O victorie franceza, desigur (dar asta pentru ca "partea adversa" era formata tot din francezi). Un atac asupra unei inchisori in care erau detinuti 3 "oameni ai strazii" si doua prostituate....urmat de regicid, ghilotinarea unei femei nevinovate doar pentru ca era regina, plus alte crime abominabile facute in numele poporului. "Tara n-are nevoie de chimisti!" a fost raspunsul Revolutiei când Lavoisier a cerut sa fie lasat in viata macar pâna termina niste experimente importante pentru stiinta (nu i s-a acordat ragazul cerut). Normal ar fi fost sa fie sarbatorita macar ziua de 14 iulie 1790, când a fost acceptata o Constitutie, ceea ce, din punctul meu de vedere (insusit de la altii), reprezinta un pas mult mai important catre civilizatie decât ghilotinarea unor indivizi doar pentru simplul fapt ca apartineau altei clase.

    Domnul sa fie cu tine, Madalina! Dupa cele 40 de zile din Tarâmul de Mijloc, vei merge linistita in Ceruri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragos FRD,

    Ah, bun, dar de moda mea nu te iei, da? :P

    Cât despre Mădălina, nu ştiu dacă sinucigaşii ajung neaparat în Rai, ori oamenii iresponsabili care lasă copilaşi de 1 an orfani, DAR părea o tipă ok, sigur a avut logica ei când a ales calea asta şi ca artist îmi plăcea mult... Dumnezeu s-o ierte!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Kirst, de moda nu ma mai iau...Mai ales in perioada asta, când chiar sunt de acord cu ea.

    N-as prea vrea sa avem discutia asta cu Raiul in acest moment, mai ales ca esti cam reactiva la subiect. Nu se cunosc in mod clar cauzele. Sinuciderea e deocamdata varianta pe care se merge destul de apasat (desi sinucigasii lasa de obicei scrisori de adio, nu sms-uri). Mie nu prea mi-a placut ca artist (exista totusi 2-3 cântece interesante), sincer sa fiu am avut dubii si in legatura cu optiunile ei personale (am dreptul sa am o parere, nu?) dar...oricum ar fi...odihneasca-se in pace!

    RăspundețiȘtergere
  4. "chiar dacă se presupune că a fost suficient de laşă încât să ia singură această decizie)"
    Apaiu nu era sa o ia cu toti vecinii... din bloc decizia asta!! :))

    RăspundețiȘtergere
  5. K-day

    m-am gandit mult la subiectul "Madalina" inainte sa spun o tampenie, asa ca voi scrie d-abia acum. am avut de-a face cu multi "nebuni" (porumbeii lui Dumnezeu), chiar eu ajungand la un mom. dat "in a mental facility" in Allegheny County "(mai mult sau mai putin voit). nu cred ca e corect sa-ti dai cu parerea deaspre astfel de lucruri- DACA NU LE CUNOSTI ARDERILE INTERNE. suicidul este asociat unor boli bine conturate sau unor situatii extreme de viata, care, la randul lor, conduc catre acele boli.
    un cuvant de bine nu strica niciodata. un "sa-i fie tarana usoara" este un lucru potrivit.

    in fine, astept sa o vad pe madalina manole la otv, unde sa ne spuna ca ne-a facut o gluma, cu tolea si basescu+seful dna (o gluma si ei). astfel, nu as mai compatimi-o, ci as detesta-o, ceva mai aproape de faptul de a fi roman. ar indulci mult din situatia de amar pe care o am.


    la new york e frumos (am locuit acolo 16 luni). dar peste tot traiesc oameni. geografia sentimentala are insa niste latitudini aparte.
    ti-as sugera sa aduci NY-ul in tine; tu, la NY, te-ai simti straina.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cat despre arta ei, chiar nu conteaza. Nimeni nu asista niciodata cu adevarat la moartea cuiva, nici macar milostivenia. Nu conteaza ce credem noi, nu credem ce conteaza. A fi artist este o asumare, chiar si asumarea de critici aberanti.

    RăspundețiȘtergere
  7. EO,

    În deplină cunoaştere a limbii române şi a exprimării libere a opiniei, îmi asum ceea ce am SPUS: este păcat să moară o mamă de ziua ei (nu conteaza CUM a murit).

    Îi compătimesc cumva pe oamenii bolnavi în general, fie boli fizice, psihice sau combinat, dar nu am o atitudine de "vai săracul / săraca" şi nici nu voi avea vreodată.

    Pe de altă parte, sunt creştină şi ortodoxă, e religia mea, mi-o asum şi o pricep foarte bine. De aici problema mea morală cu sinuciderea.

    Acum, cred că am şi eu dreptul, ca om, ca femeie, ca tânără, ca persoană care respiră aerul cu voi toţi(de cele mai multe ori nu degeaba), SĂ AM O PĂRERE! :-)


    p.s.: Am mers la piscină la Player în weeekend, iar în timp ce lumea se bălăcea, se prăjea la soare pe canapelele de piele şi asculta muzica celor de la player care-ţi zguduia plămânii, ei bine.. într-o după-amiază de weekend, DUPĂ MOARTEA M.M., am ascultat în playlist-ul lor de club "Fata dragă, nu fi tristă" - but she was...

    RăspundețiȘtergere
  8. k-day: crestinismul nu este cel mai corect mod de a aborda valorile vietii. avem prea multe contradovezi in acest sens.
    de ce sa lasi pe cineva caruia ii este imposibil sa se apere in fata microbului sinuciderii... sa se sinucida, daca e interzis ?
    asa ca sa abordam putin subiectul in sens medical, e mai aproape de modul in care noi traim cu adevarat.
    nu trebuie nimic

    nu-ti spun ce sa gandesti, ci doar imi exprim parerea.

    RăspundețiȘtergere
  9. J'aime Pariiiiiiiiiiiiiiis !!!! 8-> sunt fana inraita :">

    RăspundețiȘtergere