The End of Men

Femei vs. Bărbaţi

Veşnicul subiect este de foarte multe ori în atenţia noastră, a oamenilor, fie că suntem într-o pagină virtuală lăsând comentarii la un articol de pe un blog, fie că suntem într-o terasă cu prietenii, fie că suntem la serviciu şi participăm la o discuţie despre abilităţi şi talente, fie că suntem la cină cu un partener interesant şi ne putem permite o win-win conversation care, mă rog, uneori nu se încheie la fel de promiţător precum poate începe.

Ideea mi-a venit când am citit o declaraţie care suna cam aşa: Pentru fiecare doi bărbaţi care termină facultatea şi au o diplomă universitară, trei femei fac acelaşi lucru. Bine, asta nu spune nimic. Sunt oricum mai multe femei decât bărbaţi, deşi femeile pun totuşi mai mult accent pe studii. La începutul acestui an, femeile au atins majoritate în ocuparea forţei de muncă în U.S. pentru prima dată în istorie. Cei mai mulţi manageri sunt acum femei. Asta spune ceva. (Sursă.)

Sunt sigură că nu doar în U.S. există această situaţie. Categoric şi noi avem parte în România de aşa ceva. 

În Coreea de Sud, de exemplu, după ce au renunţat la transformarea în servitoare a mamelor care nu puteau naşte băieţi şi se rugau la spirite să omoare fetiţele nou-născute, în anii `70-`80, Guvernul a început, odată cu ceea ce se numeşte revoluţie industrială, să încurajeze femeile să lucreze. Ceea ce au şi făcut doamnele, s-au mutat la oraş, au început să studieze şi să avanseze rapid de la job-uri industriale, la cele de introducere date ori redactare până la posturi cu adevărat profesionale. Astfel, până în 1990, legile s-au schimbat, femeile puteau păstra custodia copiilor lor după divorţ şi puteau moşteni proprietăţi. Peste jumătate din femeile din Coreea, conform sondajelor din 1985, susţineau cu tărie că trebuie să aibă măcar un fiu. Acest procent a scăzut simţitor până în 2003, când doar 15% dintre femei mai susţineau acest lucru.. Cam aceleaşi lucruri bune se întâmplă acum şi în India şi China. În Liberia, preşedintele Ellen Johnson Sirleaf  îşi prezenta în campania electorală propria ţară ca fiind un copil bolnav ce avea nevoie de protecţia unei mame. Prima ţară cu majoritate feminină în Parlament a fost Rwanda.

Acum, oamenii preferă să aibă copii fete, căci cel mai des când îşi imaginează un copil cu un viitor strălucit şi de succes, acel copil este de sex feminin.

Aşadar femeile s-au activat şi au ajuns în locurile binemeritate. Ba chiar au făcut-o suficient de rapid. Au ajuns să câştige mai mult decât bărbaţii, să aibă proprietăţi şi să se descurce foarte bine şi singure. De aceea oare, din anii `70 până în zilele noastre, procentul femeilor măritate a scăzut considerabil? Atunci 84% dintre femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 44 erau căsătorite, iar acum 60% sunt. În 2007, abia 43% dintre femeile fără liceu absolvit erau căsătorite.

Autoritatea bărbatului e subminată considerabil,  chiar la prima punere pe hârtie a salariului ei comparativ cu salariul lui. Dacă totul se reduce la cifre, then who`s the boss now? Ideea este că eu urăsc superficialitatea şi în niciun moment al vieţii mele nu mi s-a părut deplasat ca soţia să câştige mai mulţi bani decât soţul ei. E perfect normal şi nu văd ce impediment ar putea fi acest detaliu într-o relaţie serioasă. Dar începe să mă intrige subiectul atunci când bărbatul îşi aduce aminte de lecţiile învăţate în familie: ştie, deci, să fie orgolios. Are testosteron şi-l macină. Desigur, nu oricând, îşi calcă adeseori pe orgoliu dacă aparentele inconvenienţe aduse de succesul femeii de lângă el se transformă în adevărate oportunităţi.

Apropo de testosteron, se studiază încă dacă este cauza deciziilor pripite pe care le iau bărbaţii în afaceri. Cu alte cuvinte, se caută o scuză bărbaţilor în faţa femeilor de succes care reuşesc să ia decizii bune în afaceri, gândite la rece, precaute, flexibile în abordare, dar hotărâte.

Bărbaţilor le plac competiţiile cu femeile, doar pentru că au impresia că ele nu vor câştiga şi vor fi nevoiţi să le consoleze şi să le trateze corespunzător. Dar cum în ultima vreme, femeile câştigă tot mai des competiţiile profesionale cu bărbaţii, jocurile nu mai sunt chiar aşa amuzante şi riscă să nu mai fie nici fair-play.

Bărbaţii nu pot avea o relaţie cu o femeie puternică, cu o câştigătoare ori cu o femeie căreia îi reuşesc mereu planurile. Chiar dacă nu recunosc asta, vor fi mereu probleme şi vor exista mereu frustrări în respectiva relaţie. Iar orgoliul bărbaţilor nu merge într-un sens bun, pentru că nu-i ambiţionează, îi înrăieşte şi-i îndepărtează. Este mult mai greu pentru femeia modernă să-şi găsească un soţ. De multe ori ajunge la suficiente compromisuri.

Femeile divorţează acum şi se descurcă perfect singure, chiar dacă au peste 50 de ani (Demi Moore, Madonna, Susan Sarandon). Îşi permit boy-toys, că tot vorbeam de Ashton Kutcher acum ceva vreme şi nu sunt văzute precum femei disperate, ci ca puncte de sprijin pentru tinerii disperaţi, mereu în căutare de femei care au succes, sunt independente şi au experienţă. Pe de altă parte, în filmul Up In The Air, personajul unui bărbat ca George Clooney este considerat  prea bătrân ca să fie atrăgător de colega lui de muncă, tinerică ce-i drept şi este refuzat de o femeie mai în vârstă (de care se îndrăgosteşte după ce se culcă cu ea) care se dovedeşte a fi căsătorită. Dacă şi George Clooney este refuzat....

Cu cât femeile domină mai mult, cu atât încep să se comporte ca sexul dominant. Sunt agresive, comit infracţiuni, precum femeia din The Ghost Writer a lui Polanski, ori ca personajele intereptate de Lady Gaga şi Beyonce în Telephone, inspirate din Thelma şi Louise, care, de data asta, în loc să se sinucidă, îl omoară pe un fost iubit şi la întâmplare pe alţii, apoi scapă cu ajutorul camionetei lor galbene şi încheie scena cu o replică lăudăroasă: "We did it, Honey B."

În teorie, aşa şi trebuie. Când o parte a unei civilizaţii este împiedicată să se dezvolte, atunci când o va face va depăşi sigur partea care a împiedicat-o.