Poker

Am promis că-mi spun părerea despre mult lăudatul Poker, al lui Sergiu Nicolaescu. Am fost, pe 9 aprilie, la premieră, să văd cu ce ne surprinde în materie de comedie, regizorul român controversat. De altfel, singura comedie după Nea Mărin Miliardar din `79 (genial film).

Ei bine, Poker (inspirat din piesa de teatru cu acelaşi nume a lui Adrian Lustig) aduce ironii, mai mult sau mai puţin subtile la adresa societăţii noastre mult iubite, prin aluzii la trecut, la corupţie, la nelegiuirile din rândul politicienilor, la interese de tot felul, la scopul care scuză mijloacele, astfel: se pomeneşte de alăturarea Ministerului Sănătăţii şi a brand-ului Ferrari, de patronii unor echipe de fotbal locuitori ai frumoasei Pipera care-şi pot permite orice, inclusiv cumpărarea unui loc în Parlament, de mătuşa care moare curând şi lasă o avere nepotului sus-pus în politica românească, de comunism şi de revoluţie, de regim şi de jocuri de interese.

Cei 4 prieteni din copilărie pe care-i uneşte jocul de poker sunt: Horia Vrabete (Vladimir Găitan), un medic, chirurg estetician mai precis, fără prea multă conştiinţă şi cu ceva impotenţă se pare, Titel Pangică (Horaţiu Mălăele), un mafiot mai mereu încălţat în bascheţi, care lăcrimează intens după elefantul de la Zoo care a decedat cu ceva vreme în urmă, Cladiu Viţelaru (Valentin Teodosiu), un senator care-şi pierde din influenţă şi  Marcel, care nu apare în film, locuind în America de ceva vreme, dar prezenţa lui este mereu simţită precum o umbră a celorlalţi 3 prieteni.

 În mare, un film bun, cu mici exagerări, de pildă domnul Nicolaescu se iubeşte suficient de mult încât (dacă tot n-a jucat în filmul său - de data asta), să nu uite să proiecteze o scena cu dânsul din trecut, Jojo e un soi de supravieţuitoare fantastică, salvată de vesta antiglonţ (fază des întâlnită în filmele americane, dar deh, dacă o vedem la români ne permitem să spunem că e o scenă de rahat). Mai apare ceva grabă în prezentarea trecerii timpului, acţiunea începând undeva în 1962 (la o şcoală cu termopane din Bucureşti) şi evident, oprindu-se în prezent.

În rest, suficiente glume bune, un joc minunat al actorilor Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu şi al actorilor Ion Ritiu, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Vasile Muraru, de asemenea.

Personajul Monica, o fostă prostituată care nu-ţi poate schimba năravul, este jucată de Cătălina Grama. Jojo este de-o dezinvoltură extraordinară lângă nişte actori mari, e naturală şi nu se pierde nicio clipă. M-a surprins în mod plăcut jocul ei şi accentul rusesc pe care nu-l greşeşte nicio clipă. Fiind primul ei film de lung metraj, nu pot decât să o felicit pentru tot.

Vă recomand să-l vedeţi, este un film românesc bun. Nu genial, din punctul meu de vedere, dar un film bun. Ca idee, a adus lume multă în sălile de cinema.

Vizionare plăcută!

Voi ce părere aveţi despre filmele lui Sergiu Nicolaescu?