Estetica urâtului

Mă fascinează un subiect de ceva vreme.. aparatul foto, o armă pe care o iubim, dar în secret...
Şi mă mai atrag oamenii, timpul lor liber şi fotografiile...

Nu vorbesc de profesionalism ori de artă, despre cum se fac fotografii frumoase şi cum se retuşează defecte.

Vorbesc despre oamenii simpli, ca noi toţi, ieşiţi într-un weekend la munte, care se lasă fotografiaţi lângă partenerii ori prietenii lor şi imediat ce instantaneul bine regizat se consumă, li se rotesc ochişorii, cu teama ca cineva să nu-i fi observat şi să râdă de ei, căci vai, cum or fi îndrăznit să vină în vacanţă la munte şi să-şi facă şi poze?! Două fete, bune prietene pesemne, au făcut două - trei poze cuminţi, apoi l-au rugat pe bărbatul însoţitor să le surprindă în timp ce săreau, căpriţele, neatingând pământul, zveltele gazele. Recunosc, mi-a creat o uşoară grimasă scena; mai mult faptul că le venea să intre în pământ de ruşine pentru gestul înfăptuit.

Femeia, jumătatea cuplului căruia i se făcea o poză pe pârtia Clăbucet sâmbătă la prânz, era tare fâstâcită, se agita privind, după ce tocmai îi fusese chipul imprimat pe peliculă, dacă nu cumva noi, oamenii opriţi la un ceai cald şi o gustare,  suntem de fapt nişte juraţi, tare critici şi atenţi, gata să dăm o sentinţă dură nelegiuirilor petrecute sub ochii noştri vicleni.

Oare oamenii aceştia, când au achiziţionat aparetele foto, au realizat că o să fie unul dintre obiectele care îi vor frustra cel mai mult atunci când îl vor folosi?

"Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi"

Bun, gata cu superficialitatea, să gândim puţin! Fotografii i-au prostit pe toţi. Cu frumosul lor vizat, unanim acceptat, cu banalitatea lucrurilor perfecte surprinse.

Îmi vine în minte acum, minunăţia faptelor fotografului Diane Arbus, pasionată de... readucerea demintăţii unor oameni diferiţi, cu dizabilităţi, neîncadraţi în clişeul perfecţiunii. Aşadar ea fotografia în alb şi negru, pitici, circari, nudişti, travestiţi, prostituate, persoane cu handicap and etc.

Şi o făcea după ce se apropia de subiect, după ce îi înţelea şi le pricepea firea, îi surprindea în cele mai frumoase ipostaze pe care le poate avea un om cu defecte. Mă rog, teama de a fi fost cunoscută doar ca 'the photographer of freaks' a adus-o la un gest extrem, sinuciderea în 1972.

Da, asta e, ciudată şi arta, mai ales când până şi aceasta, oricât de libertină ar lăsa impresia că este, se înscrie, neoficial, în nişte tipare.