Mai bine fără rău

Puţine lucruri mă enervează cu adevărat pe lumea asta. Pe majoritatea le găsesc chiar uşor amuzante, aşa cum găsesc orice ironie, răutate, glumă proastă... Mă rog, nu mă ating lucrurile care pornesc spre mine cu intenţia de a mă răni. Phiu şi am uneori nişte zileee... cam aşa cum a fost cea de azi. Dar asta-i frumuseţea vieţii, cu bune, cu rele. That`s the game!

Şi totuşi cred că am descoperit ce nu suport. Egoiştii şi egocentriştii. Mă rog, au şi ei rolul lor în lumea acesta, dar nu ştiu cum naiba, i-am atras pe majoritatea ÎN JURUL MEU! Şi ce-i mai dur, e că oamenii ăştia te rănesc cel mai rău, întâmplător sunt cei la care am apucat să ţin foarte mult.

Nu scriu ca să fiu compătimită ori ca să îmi spuneţi că poate privesc greşit problema şi chiar nu trebuie să urăsc pe nimeni. Oricum de ură încă nu-s capabilă. Scriu pentru că mă eliberează şi aşa îmi face loc de alte supărări... şi coada e mare. Cred ca există dreptate în lumea asta, divină sau nu, cred că hrana unui egoist i se va reîntoarce prin intestine, cred că toată atenţia de care doreşte să aibă parte în mod constant fără să îi pese de nevoile celorlalţi îi va provoca greaţa! Pentru că sunt nişte superficiali. Pentru că atenţia pe care o primesc nu se va opri niciodată. Dacă eu voi renunţa să i-o ofer egocentristului, o va căuta în altă parte, căci indiferenţa îi chinuie pe egoişti precum căpuşele pe căţeii maidanezi. Şi căutarea lor va fi mereu departe de indiferenţă. Aşa că sper doar să li se facă greaţă! Greaţă de la cât au ros din inima mea.

Şi eu mă rog să găsesc puterea să mă depărtez de lumea lor. Şi mă mai gândesc că ni se întâmplă de obicei ceea ce merităm. Ok, aş putea să înşir câteva motive.

DAR ei primesc ceea ce merită?