duminică, 21 martie 2010

JAGGED LINES

Am fost aseară la Van Gogh Grand Café (str. Smârdan nr. 9) pentru o proiecţie foto în cadrul festivalului de film documentar ONE WORLD ROMANIA.


Artistul este un fotograf român, pe nume Cristian Movilă, a cărui muncă e recunoscută pe plan international, fotodocumentarele sale pe teme sociale fiind publicate în ziare şi reviste precum New York Times, Naţional Geographic, Newsweek, Time Magazine, Independent on Sunday Review, The Sunday Times Magazine, The Telegraph Magazine, Paris Match sau Stern. (sursă: prezentare eveniment Millenium Communications)


Organizare drăguţă, locaţia la fel. La etajul cafenelei pe care o vizitez deseori cu mare plăcere, fotografiile erau proiectate în ambele încăperi de la etaj şi pe vecinul BNR (mă rog, erau proiectate pe un ecran poziţionat pe o laterală a sediului BNR, pentru a putea fi văzute de trecători). Nu am înţeles exact ce era cu mesele înalte în jurul cărora puteai poposi  (tu sau / şi paharul tău de vin ori gustarea) şi mai exact de ce aveau mesele acelea nişte picioare precum rădăcinile unor trunchiuri uriaşe, mult ieşite în afara circumferinţei coroanei. După imaginea descriptivă de mare senzaţie pe care v-am creat-o, am să vă explic de ce mi s-a părut uşor nepotrivit: pentru că se tot împiedica lumea de picioarele respective, se tot clătinau mesele, se spărgeau pahare cu vin roşu, în direcţii destul de greu de controlat.

Revenind, speciale fotografiile acestui tip care s-a tot plimbat prin lume, mi-a plăcut cea din categoria Romania: 20 years from Revolution, care începea cu o poză de-a lui Ceauşescu pe o plasmă :)) Simpatic. Cristian, am înţeles de la unul din organizatori, că a făcut una dintre cele mai bine vândute fotografii ale trupei Metallica, în cadrul concertului susţinut în România în vara lui 2008. Mai interesant e că nu ştia cine este Metallica.


„Am avut assignment de la New York Times Magazine. Nu stiam nimic despre Metallica. Stiam ca e o trupa rock, stiam de ei, dar eu nu ascult muzica asta. Eu sunt cu jazz, muzica clasica. Si le-am zis foarte simplu, inainte de concert: <>. Si au inceput sa rada. Le-am zis: <>. Un reporter de la New York Times, Ben Ratlifff, a venit special pentru ei aici”, spune Cristian. (sursă)



Da, ştiu, mulţi invidioşi dintre voi, care ar fi vrut să stea face to face cu Metallica îl condamnă acum pe Cristian.

Despre fotografiile expuse aseară, despre cele din cadrul categoriei UNFINISHED DREAMS şi despre toate celelalte, nu pot găsi cuvinte potrivite, cu tot talentul meu de-a abera la nesfârşit ori de a face analogii ironice.

Mai bine, dacă aţi ratat evenimentul, vă las să vă uitaţi singurei aici.

"Yea, though I walk through the valley of the shadow of death, I will fear no evil: for thou art with me; thy rod and thy staff they comfort me. " Psalm 23:4

P.s.: Foarte de gaşcă Oana D. - P.R. Executive Director-ul de la Millenium ;)

4 comentarii:

  1. un talent incontestabil! ;)
    Am vazut proiectul: UNFINISHED DREAMS! Impresionant!

    RăspundețiȘtergere
  2. ...cum a zis si el... nici eu nu stiu ..cine e Metallica!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Orry: da, chiar sunt foarte tari pozele, tocmai pentru că vin de acolo, din centrul acţiunii, oricare ar fi ea...

    RăspundețiȘtergere
  4. @B.A.: haha, poate că ai circumstanţe atenuante... :P

    RăspundețiȘtergere